-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:34
No menu items!

Unul dintre pompierii răniți la ISU Călărași a murit

spot_img

Bărbatul – care avea arsuri pe 95% din suprafața corpului – a încetat din viață la Spitalul de Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri din București

spitalul-de-chirurgie-plastica-reparatorie-si-arsuri

Pompierul rănit în explozia de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Călăraşi, care avea arsuri pe 95 la sută din suprafaţa corpului, a murit luni dimineaţă, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Spitalului de Arşi din Capitală, Adrian Stănculea.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală a spus că bărbatul a fost adus vineri, în stare foarte gravă şi în toată perioada de spitalizare a fost intubat şi ventilat mecanic.

Adrian Stănculea a precizat că celălalt pompier rănit în explozia de la ISU Călăraşi, care are arsuri pe 30 la sută din suprafaţa corpului, este în stare stabilă.

Cei doi pompieri de la ISU Călăraşi au fost duşi, vineri, la Spitalul de Arşi din Capitală, după ce un rezervor cu combustibil din curtea inspectoratului a explodat.

R.D.