1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:33
No menu items!

Unul dintre cei mai mari investitori în energie verde își demontează eolienele

spot_img

Reprezentanții companiei susțin că decizia a fost luată în urma reglementărilor legislative adoptate de Guvern în ultimii doi ani și a incertitudinii din piața de energie regenerabilă

eolieneeee

Monsson Group – unul dintre cei mai mari investitori în energie verde de pe piața din România – a anunțat marți, într-un comunicat de presă, că a hotărât, împreună cu partenerii din proiect, demontarea turbinelor eoliene din CEE Târgușor, din județul Constanța. 

Din păcate, schimbarea majoră a legislației energiilor regenerabile nu mai permite proiectului să se mai încadreze în parametrii economici estimați inițial, devenind nefezabil din punct de vedere financiar. Astfel, s-a decis demontarea turbinelor eoliene. Ne aflăm, astfel, în ipostaza total nedorită de noi de a fi generatorii unei noi premiere în România – și anume să demontăm primele turbine eoliene, din cauza contextului economic nefavorabil. În aceste condiții de piață, Monsson Group analizează decizia de a-și reorienta investițiile și capitalul în alte țări din Uniunea Europeană și nu numai.

Monsson Group
comunicat de presă

Monsson Group va demonta turbinele eoliene de la CEE Târgușor, însă va păstra intactă infrastructura parcului eolian și stația de transformare, o decizie în legătură cu viitorul investiției urmând să fie luată în câteva luni.

Parcul eolian de la Târgușor are o capacitate totală de 27 MW, a fost instalat în 2012, dar nu a fost niciodată pus în funcțiune, pe fondul contextului legislativ nefavorabil investițiilor în domeniu.

Înființat în anul 1997, Monsson Group a devenit rapid unul dintre cei mai mari dezvoltatori din domeniul eolian din România, cu un portofoliu de proiecte de peste 2.400 MW. Monsson Group a investit în România peste 200 de milioane de euro, în construcția și operarea de parcuri eoliene și fotovoltaice. În prezent, Monsson Group desfășoară operațiuni în 20 de țări de pe patru continente.

R.D.