4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 19:21
No menu items!

Unul dintre cei mai bogați demnitari, Maricel Popa, a încasat, anul trecut, 10 venituri de la stat

spot_img

Maricel Popa, secretar de stat în Ministerul Economiei, unul dintre bogătașii județului Iași,a încasat, în 2013, peste 50.000 de euro de la stat, din 10 venituri.

maricel-popa econ

Superbugetarul de lux de la Ministerul Economiei

Maricel Popa a încasat, în 2013, peste 50.000 de euro doar de la stat. Plus că tot de la stat îi vin în continuare milioane de euro derulate de firmele sale, care au încheiat contracte cu societăți administrate de stat, primării sau spitale. Doar  cu CNADNR, firmele păstorite de Maricel Popa au semnat contracte în valoare de circa 5,8 milioane de euro, în ultimii ani.

Maricel Popa are abilități ieșite din comun, altfel nu se explică de ce a fost numit în cele mai multe comisii de privatizare, plus că este administrator la diverse companii si societăți din subordinea Ministerului Economiei. Astfel, în 2013, secretarul de stat a încasat venituri din 13 funcții, dintre care 10 deținute în societăți de stat. Secretarul de stat din Ministerul Economiei a plecat acasă, anul trecut, cu aproximativ 227.000 de lei

Venituri:

Hidroelectrica Serv Administrare – 1.966 de lei

Ministerul Economiei-Departamentul pentru Energie – 18.722 de lei

Complexul Energetic Hunedoara – 40.204 lei

Regia Autonomă pentru Activități Nucleare – 17.795 de lei.

Electrocentrale București – 18.786 de lei

EON Moldova Distributie Administrare – 7.476 de lei

Ministerul Economiei – 21.024 de lei

Tehnoton – administrare 2012 – 13.000 de lei

Omega is Comunications – 4.531 de lei

Venituri din alte surse: 

Nucelearelectrica coordonare privatizare – 18.888 de lei

Electrica coordonare privatizare – 46.087 de lei

Hidroelectrica comisie coordonare – 7.143 de lei

Complexul Energetic Oltenia – 37.907 de lei

Sursa: Declarația de avere

Potrivit declarației de avere, Maricel Popa este fericitul posesor a 11 terenuri, dintre care șapte intravilane în Iași și  alte patru terenuri într-o comună din județul Iași. Familia Popa deține trei apartamente în Iași și o casă în Comana, aceeași localitate unde este proprietarul a peste 46.000 mp de teren.

Secretarul de stat din Ministerul Economiei menționează în declarația de avere că are bijuterii diverse din aur și tablouri în valoare de 50.000 de euro. Popa are un cont și un depozit, deschise în 2013, în valoare de aproximativ 120.000 de euro.

De asemenea, Maricel Popa este acționar la 11 societăți comerciale – Antepriza de Lucrări Drumuri și Poduri Iași, Omage is Comunications, Certind, Tehnoton Electronics, Omega-Tehnoton Distribution, Tehno Pack, Omega-Tehnoton Energetic, Mega Auto Transport, Compania de Aviație Omega Tehnoton, Omega Mob și Augustus.

Secretarul de stat a împrumutat-o în nume personal, cu 55.800 de euro, pe Laura Popa, rudă de-a sa, cel mai probabil.

Deși veniturile au fost consistente în 2013, Maricel Popa are șapte împrumuturi, patru dintre ele fiind făcute chiar în cursul anului trecut, cu termen de rambursare acest an. Valoarea împrumuturilor este de aproximativ 482.000 de lei.

În acest an, Maricel Popa, care este ți proaspăt membru în Consiliul de Administrație al Romaero, a reușit să împrumute 178.000 de euro, de la BRD, cu termen de rambursare anul viitor.

 Debite:

Raiffeisen Bank 2006-2031 – 35.000 de euro

Raiffeissen Bank 2014-2014 – 4.000 de lei

BRD 2014-2015 – 178.000 de euro

Vitalef SA Mihaela Popa 2013-2014 – 345.000 de lei

Dawn Rom 2013-2014 – 98.940 de lei

Medi Pac Mihaela Popa 2013-2014 – 20.000 de lei

Omega is Comunications 2013-2014 – 19.611 lei

În perioada 2003-2013, au curs contracte cu statul pentru firmele administrate de  secretarul de stat din Ministerul Economiei. În declarația de interese, Maricel Popa mai arată că a obținut contracte, în perioada 2001-2013, în valoare de câteva milioane de euro. Cele mai valoroase contracte au fost semnate de firma Antepriza de Lucrări Drumuri și Poduri Iași cu Compania Națională de Autostrăzi și Direcția de Drumuri și Poduri Iași, în valoare de pste 25,5 milioane de lei.

Contracte de lucrări:

Antepriza de Lucrări Drumuri și Poduri Iași-CNADNR-lucrări, 2003-2013 – 15,99 milioane de lei,

Antepriza de Lucrări Drumuri și Poduri Iași-CNADNR-lucrări, 2009-2013 – 7,1 milioane de lei

Antepriza de Lucrări Drumuri și Poduri Iași-Municipiul Pașcani-furnizare,15.07.2010-va începe la ordinul autorității – 492.175 de lei

Antepriza de Lucrări Drumuri și Poduri Iași-Municipiul Pașcani-lucrări, 2007-2013  – 1,67 milioane de lei

Antepriza de Lucrări Drumuri și Poduri Iași-DRDP Iași-lucrări, 2013-2015 – 2,4 milioane de lei

Antepriza de Lucrări Drumuri și Poduri Iași-Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor Iași, lucrări-2013-2016 – 1,95 milioane de lei

Antepriza de Lucrări Drumuri și Poduri Iași-Comuna Schitu Duca, județul Iași, lucrări- 2013-2014 – 2,5 milioane de lei

Antepriza de Lucrări Drumuri și Poduri Iași-Comuna Schitu Duca, județul Iași-lucrări, 2014-2018 – 2,2 milioane de lei

Certind -aproximativ 2240 de instituții contractate – servicii de certificare 1,5 milioane de euro

Sursa: Declarația de interese

Acum doi ani, firmele lui Maricel Popa erau „răpuse” de datorii

Ziarul Curentul, dar și presa din Iași a scris că încă din 2008, conform unui raport financiar trimis către CNVM, firma lui Popa, Tehnoton, avea datorii totale de aproximativ 100 miliarde de lei vechi, adică aproape cât cifra de afaceri din prima jumătate a  anului. La începutul lunii mai 2008, SC Tehnoton SA Iași figura în evidențele Centralei Incidentelor de Plăți din cadrul BNR cu 339 incidente de plată majore la plata cu cec-uri și cu Bilete la Ordin, la acestea adăugându-se 117 incidente minore. Cele mai mari sume pe care Tehnoton le avea de încasat erau tot de la firmele lui Popa.

Patru ani mai târziu, în 2012, autoritățile fiscale ieșene au anunțat că scot la licitație bunurile SC Augustus SRL, o altă firmă a lui Popa, bunurile fiind aflate sub sechestru asigurător în urma unor nereguli în derularea unui contract cu fonduri europene de 1,2 milioane de euro. La vremea aceea , omul de afaceri Maricel Popa a susținut ca este vorba doar despre o neînțelegere. SC Augustus SRL nu este singura firmă a lui Maricel Popa vânată pentru datorii. În 2013, Direcția Generală a Finanțelor Publice Județene Iași a scos la vânzare prin licitație publică bunurile firmei Moldoforest SA, administrată de Maricel Popa, pentru o datorie la bugetul statului de 664.919 lei.

Iar prin  Antrepriza de Lucrări Drumuri si Poduri Iași SA, datora statului, în 2012,  alte  2,5 milioane lei. De asemenea, potrivit presei locale, o alta firmă, Omega Tehnoton Management SRL, se afla în stare de insolvență, jurnaliștii ieșeni specificând în ianuarie 2012 că Maricel Popa este „răpus de datorii”. Răpus de datorii dar norocos, având în vedere faptul că între timp, a fost numit în atâtea companii la stat și a câștigat venituri de la acestea.

SursaZilei l-a contactat, prin intermdiul biroului de presă al Ministerului Economiei, pe Maricel Popa, dar secretarul de stat a refuzat să răspundă la întrebări.

foto: curentul.ro

Ștefan Etveș