-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:48
No menu items!

Unul dintre cei 2 copii dispăruți în râul Mureș, găsit în Ungaria

spot_img

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a anunţat că a fost stabilită identitatea cadavrului găsit în râul Mureş, în Ungaria, în zona localităţii Mako, acesta fiind băiatul declarat dispărut după ce o barcă în care se aflau 12 persoane s-a răsturnat, în 30 aprilie.

”În seara zilei de 9 mai a.c., în urma schimbului de informaţii cu Punctul de Contact Cenad, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, am fost informaţi despre faptul că a fost stabilită identitatea cadavrului minorului, descoperit pe râul Mureş, în Mako, Ungaria, în după-amiaza zilei de 8 mai a.c.. Este vorba despre unul dintre copiii minori, căutaţi din seara zilei de 30 aprilie a.c., când,  pe râul Mureş, în zona localităţii Semlac, o barcă cu 12 ocupanţi s-a scufundat”, a transmis IPJ Arad.

Imediat după ce a fost găsit, luni, cadavrul băiatului a fost transportat la serviciul de Medicină Legală Szeged, pentru a fi identificat.

Rămâne dispărută o fetiţă, iar pompierii şi scafandrii încă o caută.

În seara zilei de 30 aprilie, o barcă în care se aflau 12 persoane s-a răsturnat în râul Mureş. În urma accidentului un copil de 3 ani a murit, iar patru persoane, doi adulţi şi doi copii, au fost daţi dispăruţi. Adulţii au fost găsiţi şi identificaţi zilele trecute.

                                                                                                           Adina Silav