-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:37
No menu items!

UNPR a depus o inițiativă legislativă pentru stimularea angajării tinerilor într-un prim loc de muncă

spot_img

Printre inițiatorii propunerii legislative se numără și președintele UNPR, vicepremierul Gabriel Oprea

Gabi_Oprea_SZ

Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR) a anunțat, miercuri, depunerea unui proiect de lege pentru stimularea angajării tinerilor într-un prim loc de muncă.

Astăzi l-am depus (proiectul – n.r.) la Senat, deci, din acest moment, este introdus în circuitul legislativ, astfel încât, după ce va fi dezbătut în comisiile parlamentare, va urma să producă efecte de la 1 ianuarie 2016. (…)Observând de-a lungul timpului că, pe piața forței de muncă, tinerii au o problemă cu experiența la locul de muncă (…)credem că această problemă poate fi rezolvată de acest proiect de lege, ce prevede că statul va subvenționa salariul minim pe economie timp de un an și jumătate. De asemenea, va scuti, pe această perioadă, toate taxele aferente angajatului și angajatorului, deci un an și jumătate statul va subvenționa salariul brut, cu toate contribuțiile, unui tânăr între 16 și 29 de ani. Angajatorul, care îl va angaja pe acest tânăr, are obligația ca și el, în următoarele 18 luni, adică încă un an și jumătate, să subvenționeze, adică să țină în plată acel loc de muncă, astfel încât tânărul respectiv, timp de 3 ani, are garantat un loc de muncă.

Haralambie Vochițoiu
liderul senatorilor UNPR

Potrivit lui Vochiţoiu, proiectul prevede că, dacă respectivul tânăr, dintr-un motiv sau altul, nu se adaptează la respectivul loc de muncă, angajatorul trebuie să angajeze în locul lui pe altcineva, în aceleași condiții. Acesta a estimat că grupul-țintă este de aproape 100.000 de tineri anual. „Efortul bugetar real și concret al statului, în fiecare an, după calculele noastre, este de aproximativ 15 milioane de euro. Este un efort bugetar suportabil, care ar asigura un loc de muncă pentru cel puțin 15.000 de tineri în fiecare an”, a afirmat acesta.

În opinia lui Haralambie Vochiţoiu, acest proiect legislativ va fi un model de bune practici în toată Europa.

„A plecat ca un proiect de lege al UNPR, dar, în timp, datorită faptului că și alți colegi de-ai noștri au înțeles necesitatea acestei inițiative, i s-au alăturat și colegi parlamentari din PSD, ceea ce nu poate decât să ne bucure”, a precizat liderul senatorilor UNPR.

Angajatorii care încadrează în muncă, cu normă întreagă, pe durată nedeterminată, tineri cu vârsta curprinsă între 16 și 29 de ani primesc lunar, pentru fiecare tânăr încadrat pe primul loc de muncă, o sumă egală cu valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și sunt scutiți de la plata contribuțiilor de asigurări sociale datorate de angajatori, pentru aceste persoane, pe o perioadă de 18 luni.

proiect de lege, UNPR

R.D.