- Sorin Roşca Stănescu
Cu ochii la Victor Ponta şi isprăvile sale guveramentale şi neguvernamentale şi la opoziţia dezbinată care face mişcări năstruşnice, romanii aproape nu realizează uriaşă tragicomedie care se consuma la graniţa de răsărit. În Ucraina. Acolo unde, tot duminică, are loc, pe fondul războiului civil, un război politic al oligarhilor. Unul dintre oligarhi va deveni noul preşedinte al statului ucrainean. Şi va defila, împreună cu poporul vecin, către Uniunea Europeană. Unde va ajunge cine ştie când. Scopul acestui editorial este nu doar acela de a atrage atenţia asupra unui eveniment care este mai important decât europarlamentarele din România, ci de a analiza modul în care unităţi de măsură utilizate de aşa-numita civilizaţie occidentală se aplică în mod diferit. Pervers chiar, dacă ne gândim la ceea ce se întâmplă în Ucraina.
Dintre cei 19 candidaţi prezidenţiali – 13 independenţi şi 6 susţinuţi de partide politice –, mulţi sunt oligarhi. Dar numai unii au şanse de reuşită. Şi toţi la un loc au un numitor comun. Sau chiar mai mulţi.
Cel mai cunoscut opiniei publice internaţionale dintre candidaţii la preşedinţia Ucrainei este, de la distanţă, Iulia Timosenko. Pentru că a fost prim-ministru la Kiev. Pentru că a pierdut alegerile prezidenţiale în favoarea lui Ianukovici, care a şi pedepsit-o, dresadu-i mai multe procese şi o grea condamnare penală. Iulia Timosenko este şi ea un om politic controversat şi un oligarh la fel de controversat, a cărei avere s-a constituit în domeniul energetic. A simţit la timp că bate un vânt NATO şi UE şi a virat-o la timp spre Vest. Aşa se face că a fost apărată de oficialii europeni şi americani, care au făcut mari eforturi pentru a obţine eliberarea ei. Este însă cotata doar cu 8 la sută.
Un alt oligarh miliardar, tot partizan UE, tot declarat anti-rus, este un om de afaceri din Donbas şi se numeşte Rinat Ahmetov. Are atât de mulţi angajaţi, încât se spune că sute de mii de familii depind de el şi dispune de un fel de armată personală. Cu ajutorul căreia asigura „liniştea” în Mariupol. Garda sa pretoriana patrulează acolo pe străzi. Şi el a jucat politic la mai multe capete, sprijinindu-l, până în ultimul moment, pe Viktor Ianukovisi şi apoi părăsindu-l rapid. Astăzi, organizează mese rotunde împreună cu reprezentanţii OSCE, unde predica democraţia. Nici el nu are şanse prea mari.
Cel mai bine cotat dintre candidaţi este un alt oligarh, Petro Porosenko, miliardar în vârstă de 48 de ani, un fel de rege al ciocolatei. El dispune în sondaje de 30 la sută intenţie de vot şi se pregăteşte să fie ales, duminică, preşedinte de cei 36 de milioane de cetăţeni care au dreptul de a se pronunţa. Fondator al Partidului Regiunilor, formaţiune care l-a susţinut pe Ianukovici până când acesta s-a catapultat la Moscova, Porosenko a fost ministru de Extrene în guvernul Iuliei Timosenko şi apoi ministrul Economiei în guvernul Ianukovici. După care s-a dat de trei ori peste cap, a simţit dincotro bate vântul, a sprijinit Euromaidanul, a devenit partizan UE şi s-a strâmbat al separatiştii ruşi.
Singurul prorus, dar cu şanse extrem de mici, este, nu o să vă vină să credeţi, tot un oligarh. Provenit din sectorul bancar. Se cheamă Serghei Tighipko. Care de unde vine? Culmea, şi el tot din partidul lui Ianukovici.
Prin urmare, în bătălia pentru democratizarea Ucrainei şi pentru mersul triumfător al acestui stat de la Răsărit către Uniunea Europeană şi, mai târziu, către NATO, în cursa sunt înscrise, exclusiv, un fel de clone. Toţi candidaţii au un trecut legat, într-un fel sau altul, nu numai de Inaukovici, ci şi de Moscova. Şi nu mă refer aici la Moscova Imperială. Şi, mai cu seamă, toţi sunt oameni extrem de bogaţi, care nu au făcut altceva decât să combine afacerile cu politica, beneficiind din plin de statutul lor de înalţi funcţionari publici.
La capătul acestei curse electorale care se termină duminică, observatorii din lumea întreagă, mobilizaţi de Uniunea Europeană, de Statele Unite şi OSCE, vor izbucni în aplauze. Şi vor saluta modul democratic în care va avea loc scrutinul. Şi, mai ales, corectitudinea acestuia. Şi îl vor aplauda pe câştigător. Care va fi un oligarh. Până ieri, alaltăieri, mâna dreaptă a lui Ianukovici. Iată cum, în cazul Ucrainei, Occidentul aplica cu totul şi cu totul alte unităţi de măsură şi alte barometre ale stării democratice decât în alte zone UE.
Pentru că interesul poarta fesul. Războiul geopolitic este de aşa natură, încât îi obliga pe cei mai mulţi să închidă ochii. Sau măcar un ochi. Şmechereşte. Într-un final însă, sunt tare sceptic în ceea ce priveşte viitorul acestui stat construit artificial, numit Ucraina. Care a primit de la ruşi câte ceva, cum ar fi Crimeea, de la polonezi altceva, de la romani nişte teritorii şi, dacă nu mă înşel, chiar de la maghiari. Nu se vor termina aplauzele în urma acestor alegeri, şi vom vedea Ucraina dezmembrată. Mai dezmembrata decât este azi.