Compania anunță că s-a respectat programul strict, conform procedurilor
Societatea Națională Nuclearelectrica SA a anunțat finalizarea lucrărilor care au dus la oprirea planificată a Unității 1 a centralei nuclearoelectrice Cernavodă și sincronizarea la Sistemul Energetic Național, care a avut loc duminică, 8 iunie 2014.
”Unitatea 1 a intrat in oprire planificată în data de 9 mai 2014, în vederea realizării lucrărilor de mentenanță planificate, realizate o dată la fiecare doi ani pentru fiecare unitate. Lucrările au fost executate în condiții de siguranță pentru personalul centralei, public și mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă”, se arată într-un comunicat al companiei către Bursa de Valori București (BVB).
Compania asigură anual circa 20% din necesarul de electricitate la nivel naţional. În 2013, Unitățile 1 și 2 au livrat 10,69 milioane MWh în Sistemul Energetic Național.
Nuclearelectrica este controlată de stat, care deţine 81,27% din acţiuni. Acţiunile sunt listate la BVB.
V.B.