1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:22
No menu items!

Unitățile de învățământ din Sectorul 1 al Capitalei, iluminate prin panouri cu celule fotovoltaice

spot_img
Unitățile de învățământ din Sectorul 1 al Capitalei, iluminate prin panouri cu celule fotovoltaice
foto: magazinsolare.ro

Toate unitățile de învățământ din secotrul 1 al Capitalei vor fi iluminate prin panouri cu celule fotovoltaice, acestea urmând să fie montate pe toate liceele, școlile și grădinițele din sector.

Consiliul Local a aprobat montarea de panouri cu celule fotovoltaice pe unitățile de învățământ, finanțarea lucrărilor fiind făcută din bugetul local, dar și din alte fonduri, se arată într-un comunicat al Primăriei Sectorului 1.

Inițial, sistemele de energie alternativă vor fi montate în unități de învățământ și spitale, însă inițiativa va fi extinsă mai târziu și la blocuri și case.

Sectorul 1 va deveni prima comunitate cu adevărat eficientă energetic din România, prin utilizarea energiilor alternative, sub forma pompelor de căldură, a panourilor solare şi a panourilor cu celule fotovoltaice. Folosirea energiei alternative presupune economii atât la bugetul local cât şi la bugetul familiilor, pentru că este mult mai ieftină decât energia clasică şi în plus creşte substanţial standardul de viaţă a locuitorilor fiind ‘prietenoasă’ cu mediul”, a declarat primarul sectorului 1, Andrei Chiliman.

Pompele de căldură care vor fi instalate la blocuri, pot obține o reducere cu până la 75% a consumului și a costurilor cu energia electrică.

Energia solară cu panouri fotovoltaice este apreciată ca fiind una dintre sursele cele mai promiţătoare de energie în viitor. Aceasta este o energie curată, nelimitată şi nu produce emisii. Energia solară nu poluează apa sau aerul şi este complet silenţioasă”, precizează comunicatul.

Lucian Mera