Directorul general al KazMunayGas, unicul acționar al Grupului Rompetrol, Sauat Mynbayev, s-a întâlnit luni, la București, cu premierul Victor Ponta. Potrivit companiei, Mynbayev a salutat decizia autorităților române și sprijinul acordat de prim-ministru pe durata procesului de negociere, semnare și adoptare a memorandumului dintre statul român și Grupul Rompetrol.
“Memorandumul este un pas important în dezvoltarea relațiilor noastre în viitor, nu doar între KazMunayGas și România, ci și între cele două state. Acest nou parteneriat reprezintă un semnal puternic de confirmare a viziunii noastre, aceea de a poziționa România ca centru energetic regional, o punte între resursele Kazahstanului și cererea de pe piața europeană”, a declarat Sauat Mynbayev.
Oficialul kazah a adăugat că „memorandumul ne dă nouă și companiilor kazahe încrederea că România este un partener de încredere și un prieten apropiat, un loc unde investițiile străine sunt încurajate și bine primite”.
Fondul de investiții dintre statul român și Grupul Rompetrol va avea o durată de 7 ani, nivelul investițional vizat în acest interval ridicându-se până la 1 miliard de dolari. Rompetrol a anunțat recent că va iniția două proiecte majore (în valoare de aproximativ 350 de milioane de dolari), respectiv o centrală de cogenerare pe platforma Petromidia și extinderea rețelei de benzinării pe piața locală.
”KazMunayGas și-a exprimat, prin directorul general, angajamentul ferm de a-și respecta toate obligațiile asumate în prezentul acord și a reiterat decizia strategică de a continua dezvoltarea operațiunilor Rompetrol pe plan local și regional, cu numeroase efecte benefice directe și indirecte pentru România”, a transmis compania.
KazMunayGas, companie de stat, reprezintă interesele naționale ale Kazahstanului în sectorul de petrol și gaze și își asumă răspunderea de a încheia parteneriate strategice pentru livrarea hidrocarburilor produse pe plan intern către principalele piețe de desfacere. Această strategie are la bază, în principal, dezvoltarea activităților și operațiunilor Rompetrol în regiune.
KazMunayGas, prin Rompetrol, acoperă arcul geografic format din zona Mării Caspice (Kazakhstan, Georgia), Mării Negre (Ucraina, Moldova, România, Bulgaria) cu Marea Mediterană (Franța și Spania).
În prezent, Grupul Rompetrol este unul din cei mai mari contribuabili la bugetul de stat al României și unul dintre principalii exportatori ai țării, având peste 6.000 de angajați. Aportul Grupului la bugetul de stat este estimat la 1,45 miliarde de dolari pentru 2013, în timp ce nivelul total pentru perioada 2007-2013 se ridică la peste 7,5 miliarde de dolari.
Rafinăria Petromidia Năvodari și-a majorat capacitatea de producție la 14.000 tone de țiței pe zi (5 milioane tone pe an), o investiție care s-a ridicat la 1,3 miliarde de dolari în perioada 2007-2012 (în total, peste 2 miliarde de dolari).
La nivel european, Grupul Rompetrol deține peste 1.000 de puncte de alimentare cu carburanți în România, Franța, Spania, Republica Moldova, Georgia, Bulgaria și Ucraina, care operează sub brandurile Rompetrol și Dyneff.
Cosmina Croitoru