2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:53
No menu items!

UniCredit Țiriac Bank și-a crescut profitul net cu peste 166% în primele trei luni

spot_img

UniCredit Țiriac Bank și-a crescut profitul net cu peste 166% în primele trei luni

UniCredit Ţiriac Bank a înregistrat, în primul trimestru al acestui an, un profit net de 60 de milioane de lei  (13,7 milioane de euro), cu 166,4% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a transmis vineri instituția de credit.

Nivelul veniturilor totale ale băncii s-a situat la 352,4 milioane de lei (80,4 milioane de euro) în primul trimestru al anului 2013, în creştere cu aproape 16% faţă de începutul anului trecut. Cheltuielile operaţionale au crescut cu 3,6% faţă de primul trimestru al anului 2012, la 161 de milioane de lei (36,7 milioane de euro).

”Pierderea netă din deprecierea activelor financiare a înregistrat o evoluţie adecvată, în creştere cu 5,4% faţă de  T1 2012. Rentabilitatea anualizată a capitalurilor proprii s-a îmbunătăţit faţă de nivelul înregistrat în primul trimestru al anului 2012 (3,6%) şi faţă de finalul anului trecut (6,6%), ajungând la 8,8%. Raportul dintre costuri şi venituri s-a îmbunătăţit, de asemenea, cu 5,4 puncte procentuale, ajungând la 45,7%”, se arată într-un comunicat de presă al băncii.

Activele totale ale băncii au ajuns la 23,1 miliarde de lei (5,2 miliarde de euro) la finalul lui martie 2013, în creştere cu 3,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Valoarea creditelor din bilanţ a fost de 17,3 miliarde de lei (aproximativ 20 de miliarde incluzând creditele externalizate), în creştere cu 6,8% faţă de T1 2012.

La evoluţia portofoliului de credite al UniCredit Ţiriac Bank a contribuit majorarea cu 49% faţă de începutul anului a portofoliului de împrumuturi pentru întreprinderile mici şi cu 16% a creditelor acordate companiilor de talie medie.

Portofoliul de credite al clienţilor UniCredit Ţiriac Bank şi UniCredit Consumer Financing a crescut cu 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 18 miliarde de lei, în timp ce depozitele clienţilor au crescut cu 9,2%, ajungând la peste 12 miliarde de lei.

Acest fapt a făcut ca raportul credite pe depozite să se îmbunătățească, respectiv să scadă la 143%, cu 3,3 puncte procentuale mai mic faţă de anul trecut.

Rata solvabilităţii a urcat la 14,8%, iar profitul obţinut în 2012 a fost recapitalizat în vederea susţinerii în continuare a creşterii business-ului băncii. Nivelul acoperirii cu provizioane a urcat de la 8% la aproape 9%. Costul anualizat al riscului a crescut de la 216 puncte procentuale în T1 2012 la 239 puncte procentuale în T1 2013.

„Stagnarea economică din ultimii ani a condus la o scădere în portofoliul de credite al băncilor. Cu toate acestea, stabilitatea politică coroborată cu includerea titlurilor de stat romaneşti în indici internaţionali a dus la intrări de capital şi a ajutat reechilibrarea lichidităţii din piaţa locală”, a declarat spus Răsvan Radu, CEO al UniCredit Ţiriac Bank şi Chairman al grupului UniCredit în România.

UniCredit Ţiriac Bank a achiziționat recent portfoliului de retail al RBS România.”Această decizie este perfect consistentă cu strategia băncii şi considerăm că va avea un impact pozitiv asupra afacerilor noastre şi ale clienţilor.”, a precizat Radu.

Activele consolidate ale UniCredit Ţiriac Bank, UniCredit Leasing Corporation şi UniCredit Consumer Financing s-au situat la nivelul de 26,3 miliarde de lei (6 miliarde de euro), iar profitul net înregistrat la nivelul grupului UniCredit în România a fost de 61,7 milioane de lei, în creştere cu 134% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cosmina Croitoru