6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 21:23
No menu items!

Ungureanu: Ponta, un fel de Gică contra european

spot_img

Traian Ungureanu apreciază că Victor Ponta este un fel de Gică contra european care nu înţelege că la nivelul UE lucrurile merg înainte şi se decid prin negociere şi compromis.

„Premierul Victor Ponta a invocat dreptul de veto al României în legătură cu construcţia bugetului european. Bun venit în Europa, Victor Ponta! Domnia sa nu cunoaşte cum merg lucrurile, cum trebuie susţinut interesul naţional al României la nivel european. Victor Ponta nu cunoaşte situaţia în care ne aflăm: suntem, cu excepţia lui Victor Ponta, în Europa. Suntem împreună, dezbatem un buget comun. Acolo lucrurile merg înainte prin negociere şi compromis. Domnul Ponta nu ştie lucrul ăsta. Victor Ponta, care e un fel de Gică-contra european, nu are cum să înţeleagă lucrurile astea, nu are competenţa să înţeleagă în ce s-a băgat”, a spus purtătorul de cuvânt al ARD.

De asemenea, Ungureanu l-a acuzat pe premierul Ponta că nu ar şti că există un proiect de buget în varianta Consiliului European, exprimată de Rompuy, dar există şi un punct de vedere al Comisiei Europene, iar punctele de vedere nu coincid.

„Cine vorbeşte de dreptul de veto? Şeful unui Guvern care a stârnit în Europa fie râsul, fie îngrijorarea. Vorbeşte de dreptul de veto un şef de Guvern care are în palmares pentru România blocarea fondurilor europene, incapacitatea administraţiei de a cheltui banii care vin dinspre Europa, blocajul economic, practica încălcării legii în şi de Guvern când e vorba de miniştri incompatibili sau în Parlament când e vorba de parlamentari apăraţi de majoritatea USL împotriva sau de decizii definitive ale Justiţiei”, a spus Traian Ungureanu.(A.M)