1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:22
No menu items!

Ungaria și Slovacia vor avea mai mult timp pentru a renunța la petrolul rusesc. Cehia primește și ea derogare

spot_img

Comisia Europeană a propus o serie de modificări la embargoul pe care îl are în vedere cu privire la petrolul rusesc, în încercarea de a convinge şi statele membre reticente să sprijine noile sancţiuni, au declarat, vineri, pentru Reuters mai multe surse europene.

Astfel, Comisia Europeană a prelungit cu un an perioada în care Ungaria și Slovacia vor putea continua să cumpere petrol din Rusia. De asemenea, Republica Cehă a fost și ea inclusă pe lista țărilor scutite de embargo-ul asupra petrolului rusesc.

Ungaria și Slovacia vor putea continua să cumpere petrol din Rusia până la finalul anului 2024, față de sfârșitul anului 2023, așa cum era prevăzut inițial.

De asemenea, Republica Cehă va fi și ea scutită de embargo până în iunie 2024, dacă nu va obține petrol mai devreme printr-o conductă din sudul Europei, au spus sursele.

O altă modificare propusă și care urmează să fie discutată de trimișii UE în cadrul unei reuniuni care va avea loc vineri ar include o tranziție de trei luni înainte de introducerea interdicției asupra serviciilor de transport maritim pentru transportul petrolului rusesc, în loc de o lună inițial. De asemenea, ar implica ajutor pentru investiții în vederea modernizării infrastructurii petroliere și a atenuării impactului sancțiunilor.

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus miercuri o interdicție asupra importurilor de petrol din Rusia, în cadrul unui nou pachet de sancțiuni. Dacă va fi aprobat de guvernele UE, planul va marca un punct de cotitură pentru blocul comunitar, care este dependent de energia rusă și trebuie să găsească surse alternative.

Premierul Viktor Orban a transmis, vineri, că Ungaria nu poate susține pachetul de sancțiuni UE împotriva Rusiei, care include un embargo asupra importurilor de țiței. Orban a spus că propunerea Comisiei Europene ar avea efectul unei „bombe atomice” asupra economiei Ungariei.

                                                                                                                   Adina Silav