-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:14
No menu items!

Ungaria sfidează Uniunea Europeană și Statele Unite

spot_img

Parlamentul de la Budapesta a votat cu o majoritate covârșitoare modificarea Constituției, deși oficialii de la Bruxelles și Washington au avertizat că o astfel de acțiune nu este dorită pentru că ar submina democația în Ungaria. Legislativul dominat de partidul FIDESZ al premierului conservator Viktor Orban a votat cu 265 de voturi pentru, 11 împotrivă și 33 de abțineri un amendament la Constituție, prin care Curtea Constituțională își pierde atribute importante. Deputații socialiști au boicotat votul de luni. Astfel, prin noile prevederi ale Constituției, apar restricții în privința campaniei electorale în mas-media controlate de stat. O nouă regulă îi obligă pe studenții bursieri de la stat să lucreze în Ungaria dublul perioadei de studiu. În caz contrar, ei sunt obligați să returneze banii cheltuiți de Stat cu ei. De asemenea, oamenii străzii pot fi amendați, potrivit noii legi, sau chiar pot fi aruncați în închisori.

Prin lege, puterile Curții Constituționale sunt limitate. Aceasta este cea de a patra modificare a noii Constituții, de la intrarea sa în vigoare, la 1 ianuarie 2012.

Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, a declarat că aceste amendamente ridică semne de îngrijorare cu privire la respectarea principiului statului de drept, al legislației Uniunii Europene și al standardelor Consiliului Europei.

La rândul său, premierul Viktor Orban a acuzat Uniunea Europeană că se amenstecă în treburile interne ale Ungariei.

Mii de tineri au protestat în fața clădirii Parlamentului în timpul ședinței la care s-a modificat Constituția. E.S.