3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 13:28
No menu items!

Ungaria a prelungit până în 2024 starea de urgență, în vigoare de 7 ani de zile

spot_img

Viktor Orban a prelungit cu încă 6 luni starea de urgență în Ungaria, din cauza imigrației. 

Guvernul ungar a prelungit cu încă şase luni, până în martie 2024, „starea de urgenţă din cauza imigraţiei masive” pe care a decretat-o în 2016, la scurt timp după criza migraţiei, în condiţiile în care poliţia susţine că tentativele de intrare ilegală în ţară s-au dublat, transmite EFE.

Decretul prin care se prelungeşte starea de urgenţă a fost semnat de premierul Viktor Orban şi a fost publicat marţi seara în Monitorul Oficial.

Guvernul ungar a prelungit măsura la fiecare şase luni din martie 2016, argumentând că „imigraţia în masă afectează Europa din 2015” şi subliniind că marea majoritate a refugiaţilor şi migranţilor ajung până la frontiera ungară pe ruta Balcanilor.

Potrivit cifrelor poliţiei, în ultimele luni, în medie 5.000 de migranţi pe săptămână au fost împiedicaţi să intre ilegal în ţară, dublu faţă de acum şase luni. 

Conform autorităţilor ungare, fără aceste măsuri, „milioane de migranţi” ar fi putut intra pe teritoriul Uniunii Europene (UE).

 Guvernul condus de  Viktor Orban menţine din anul 2015 o stare de urgenţă, fie din cauza „migraţiei masive” sau a pandemiei de COVID-19, fie pe fondul invaziei ruse din Ucraina.

În timpul stării de urgenţă Guvernul poate lua decizii prin decrete legate de chestiunea pentru care ea a fost introdusă, fără a le trece prin Parlament, deşi FIDESZ, partidul lui Orban, deţine în legislativ o majoritate de două treimi, ceea ce îi permite să adopte orice lege sau modificare.

 

Amalia Capră