O mănuşă a lui Iuri Gagarin, praful de pe Lună adus cu nava Apollo 11 sau costumul de cosmonaut al rusului Iuri Usaciov sunt doar câteva dintre elementele unice pe care iubitorii astronauticii le pot vedea la prima expoziţie dedicată obiectelor cosmonautice organizată în România.
Expoziţia a fost amenajată în mallul din Titan şi va fi deschisă până pe 11 noiembrie, iar obiectele îi aparţin colecţionarului Tasillo Romisch, care deţine al doilea record Guinnes World pentru cea mai mare colecţie de machete fidele de navete spaţiale – peste 400.
Exponatele aparţin colecţionarului Tasillo Romisch, care are, în total 93 000 de exponate. Parte din aceste exponate au fost deja expuse în Germania şi în alte 37 de ţări.. Expoziţia rămâne până în 11 noiembrie şi este gratuită, între orele 10,00 – 22,00.
Expoziţia i-a costat pe organizatori aproximativ 60 000 de euro.
La deschiderea expoziţiei a fost prezent şi primul român care a ajuns în Cosmos, Dumitru Prunariu.