4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:10
No menu items!

Undă verde de la Bruxelles. 9,6 miliarde de euro pentru dezvoltarea infrastructurii mari de transport rutier, feroviar şi naval din România

spot_img

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, vineri, că Programul Operaţional pentru Transport a fost aprobat de Comisia Europeană. Este vorba de 9,6 miliarde de euro, din care 4,65 miliarde sunt fonduri europene nerambursabile.

”Undă verde de la Bruxelles pentru România. Programul Operaţional pentru Transport a fost aprobat de Comisia Europeană. Suma alocată prin POT 2021- 2027 este de 9,6 miliarde de euro, din care 4,65 miliarde sunt fonduri europene nerambursabile”, a scris Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a precizat că banii vor fi folosiţi pentru dezvoltarea infrastructurii mari de transport rutier, feroviar (inclusiv metrou) şi naval a României, în următorii 7 ani.

”Printre proiectele care urmează să fie finanţate prin POT 2021-2027 se numără: Autostrăzile Sibiu-Piteşti, Sibiu-Braşov, Ungheni-Iaşi-Ungheni-Târgu Neamţ, Braşov-Bacău, Timişoara-Moraviţa şi Paşcani-Siret. Vor mai fi finanţate extensii şi modernizări ale infrastructurii feroviare ( inclusiv reţeaua de metrou), dar şi proiecte pentru îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe Dunăre”, a precizat Grindeanu pe Facebook.

                                                                                                                 Adina Silav