6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:47
No menu items!

Una din firmele cotizante la judecătorul Moldovan, implicată în fraudele de la BRD

spot_img

Magistratul a primit, prin intermediul fiului său, 4.000 de euro de la administratorul unei firme

Moldovan Mircea_SZ

Dosarul nr. 46320/3/2009, având ca administrator judiciar ROVIGO SPURL, este dosarul în care Xenix Impex SRL a intrat în insolvență. Interesant este că Xenix Impex nu este o societate oarecare, firma făcând parte din grupul de societăți controlat de controversatul Vasile Creștin, grup de firme care a fost implicat în fraudarea BRD cu zeci de milioane de euro prin obținerea de credite în mod ilegal.

Cel puțin așa rezultă din rechizitoriul procurorilor DIICOT, prin care a fost trimis în judecată Creștin alături de frații săi, de mai mulți notari dar și de afaceriști ca Marius Locic.

Cu referire la Xenix Impex în rechizitoriul DIICOT apar și numele a doi șefi importanți din BRD, vicepreședinții Claudiu Cercel și Sorin Popa.

Privitor la Acordarea creditului, precizăm că SC XENIX IMPEX SRL a solicitat un credit în valoare de 3.000.000 EUR pe termen lung, respectiv 120 luni, pentru a finanţa achiziţia unor active – terenuri şi construcţii – situate în localitatea Berbeşti, jud. Vâlcea, aflate în patrimoniul SC TPSUT SRL, societate controlată de inculpatul CREŞTIN VASILE, prin administratorul Moldner Alexandru – om „de paie”.

Potrivit registrului privind aprobarea creditelor şi a altor angajamente, prin PV 117A/01.10.2008, Comitetul de credit al BRD a aprobat solicitarea sumei de 3 milioane de euro pentru achiziţionare active de la TPSUT SRL, documentul fiind semnat de martorii  Gavrilescu Gabriela, Popa Sorin şi Cercel Claudiu.

Având în vedere aspectele menţionate mai sus, se constată că solicitarea SC XENIX IMPEX SRL a fost aprobată de Comitetul de credit al BRD la data de 01.10.2008, în timp ce contractului de credit i-a fost atribuit numărul 254 din data de 29.09.2008 (anterioară)”,

procurorii DIICOT

Dosarul fraudei de la BRD se află în prezent pe rolul Curții de Apel București.

Cristi Ciupercă