-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:42
No menu items!

Un urs care devasta tomberoanele în zona Peştera – Padina a fost capturat

spot_img

Un urs care devasta tomberoanele în zona Peştera - Padina a fost capturat

Un urs aflat în zona Peştera – Padina, din Masivul Bucegi, unde sunt cazaţi sute de turişti în hoteluri sau cabane, a fost capturat, miercuri, de către lucrătorii Parcului Natural Bucegi, animalul fiind relocat.

Potrivit reprezentanţilor Parcului Natural Bucegi, ursul este de vârstă adultă, iar persoanele care l-au văzut în zonă spun că animalul a devastat tomberoanele şi poate deveni agresiv în lipsa hranei.

„În zona Padina – Peştera este o concentrare mare de turişti în aceste zile. Noi am montat o cuşcă lângă Hotelul Peştera, cu momeală, la acţiune participând şi vânătorii de la Fondul Dunărea, zona fiind pe arealul lor de funcţiune, care face parte şi din Parcul Natural Bucegi. Ursul a fost capturat, va fi tranchilizat cu ajutorul specialiştilor de la I.C.A.S. Braşov şi va fi relocat la limita Parcului Natural Bucegi spre Leaota. Animalul este un exemplar matur, apărea noaptea, dar a fost semnalat şi ziua şi a devastat câteva tomberoane din zonă, în căutara hranei”, a declarat directorul Parcului Natural Bucegi, Horia Iuncu.

Potrivit acestuia, duminică, ursul a fost văzut în zona Peştera de un salvamontist.

„Un alt urs a fost semnalat şi în zona Zănoaga – Bolboci, unde a intrat în opt căsuţe ale unui camping care nu este dat în folosinţă, devastând uşi, mobilier, saltele şi tomberoane cu gunoi. Astăzi (n.r.- miercuri), după capturarea animalului din zona Peştera – Padina, încercăm să-l prindem şi pe acesta şi să-l relocăm”, a mai spus Horia Iuncu.

R.D.