5.7 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024 - 9:48
No menu items!

Un ucrainean bogat care trăia în Marea Britanie a fost găsit mort

spot_img

Mikhail Watford, în vârstă de 66 de ani, un ucrainean care trăia în apropiere de Londra, a fost găsit mort în casa sa, în condiții suspecte, conform poliției din Surrey, citată de The Guardian.

Watford a fost găsit la o adresă de lângă Virginia Water, între Slough și Woking, în vestul Londrei, conform poliției britanice.

„A fost chemată o ambulanță, dar bărbatul, care avea peste 60 de ani, a fost declarat, din păcate, decedat la fața locului. Rudele lui apropiate sunt la curent și sunt sprijinite de ofițeri special instruiți. O anchetă asupra circumstanțelor morții este în curs de desfășurare, dar nu se crede că există circumstanțe suspecte în acest moment”, a declarat un purtător de cuvânt.

Ofițerii au deschis o anchetă, cazul ucraineanului fiind tratat ca „moarte în condiții neelucidate”.

Conform jurnaliștilor britanici, Watford s-a născut ca Mihail (Misha) Tolstosheya în Ucraina în 1955, iar soția sa este din Estonia. Cei doi s-au mutat de ani buni la Londra, după ce ucraineanul a făcut o avere mare din petrol și gaze.

E. Stan