2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 6:31
No menu items!

Un tribunal din Pakistan i-a achitat pe 8 din cei 10 talibani acuzați de atacul asupra tinerei Malala

spot_img

Un tribunal pakistanez i-a pus în libertate pe opt din cei zece talibani inculpați pentru tentativă de asasinat, în 2012, împotriva tinerei Malala Yousafzai

Adolescenta pakistaneză Malala Yousafzai, distinsă cu Premiul Saharov al Parlamentului EuropeanCei opt bărbați au fost eliberați întrucât nu au existat probe suficiente care să-i lege de atacul din 2012, a declarat un înalt oficial de poliție, citat de agențiile de presă.

În luna aprilie, oficiali din Swat, orașul natal al tinerei activiste, declaraseră că toți cei zece inculpați au fost găsiți vinovați și condamnați la câte 25 de ani de închisoare de un tribunal antiterorist, într-un proces cu ușile închise.

În Pakistan procesele au loc adesea cu ușile închise, deoarece judecătorii, avocații și martorii se tem de represalii din partea militanților islamiști, notează Reuters.

Militanți talibani pakistanezi și-au asumat responsabilitatea pentru atacul asupra adolescentei, împușcată în cap, în octombrie 2012, în autobuzul școlar cu care revenea acasă. Aflată între viață și moarte, adolescenta a fost evacuată de urgență spre un spital din Birmingham, Marea Britanie, unde și-a recăpătat cunoștința câteva zile mai târziu. Două colege ale tinerei au fost și ele rănite. Malala Yousafzai trăiește în prezent în Marea Britanie.

Bărbații au recunoscut atacul asupra Malalei, care a devenit un simbol al curajului prin campania ei pentru dreptul la educație al fetelor, în pofida represiunii talibane.