1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:20
No menu items!

Un tren de marfă plin cu cărbune a deraiat la ieșire din Răcari. Circulația feroviară, complet blocată pe ruta Filiași – Coțofeni

spot_img

Nouă vagoane din compunerea unui tren de marfă care transporta cărbune pe relaţia Motru Est – Cernele au deraiat marţi, la ieşire din halta Răcari, anunţă Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA. Pasagerii din trenurile care tranzitează această zonă sunt preluați cu mijloace auto.

Garnitura feroviară, compusă din 39 vagoane, încărcate cu cărbune (3100 de tone), aparţine operatorului naţional de transport feroviar de marfă şi circula pe relaţia Motru Est – Cernele. Deraierea celor 9 vagoane, dintre care 6 răsturnate, s-a produs între staţiile Răcari şi Coţofeni.

Evenimentul feroviar va fi anchetat de o comisie de specialitate, care va stabili cauzele producerii deraierii, precizează compania.

”În ceea ce priveşte menţinerea continuităţii transportului feroviar de călători, SRCF Craiova va asigura transbordare cu mijloace auto, pentru pasagerii din trenurile trasate să tranziteze această zonă, pe relaţia Filiaşi – Coţofeni. Primele două autocare au preluat deja pasagerii din trenul R 2080. Precizăm faptul că, această măsură – transbordare auto, necesară continuităţii traficului feroviar, va fi menţinută până la finalizarea tuturor intervenţiilor necesare, în astfel de evenimente, de la ridicarea, repunerea vagoanelor pe şina, retragerea lor în staţie, inclusiv verificarea liniei şi, în funcţie de constatările personalului de specialitate, lucrări de reparaţii la linie şi la componentele infrastructurii feroviare, dacă situaţia o impune”, transmite Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA.

                                                                                                                    Adina Silav