-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:40
No menu items!

Un tânăr a comandat otravă de pe DarkWeb pentru a-și ucide o rudă, însă judecătorii l-au iertat de închisoare

spot_img

Un tânăr din oraşul Fălticeni a fost condamnat definitiv de instanţele bucureştene la un an închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de dobândire de arme chimice, el fiind acuzat că a comandat, prin intermediul reţelei DarkWeb, 28 de grame de ricină, substanţă calificată ca armă chimică, cu scopul de a-şi ucide o rudă.

Infracţiunea a avut loc în noiembrie 2020, însă cazul a fost adus acum în atenţia opiniei publice de Poliţia Română.

„În luna noiembrie 2020, în urma unui schimb operativ de informaţii cu Departamentul pentru Siguranţă Naţională a Statelor Unite ale Americii din cadrul Ambasadei SUA din Austria, poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de tentativă de dobândire, direct sau indirect, de arme chimice. Astfel, bărbatul bănuit, aflându-se pe teritoriul României, ar fi încercat să procure ricină, substanţă calificată ca armă chimică potrivit Listei prevăzute la Anexa 1 din Legea nr. 56/1997, cu scopul de a-şi ucide o rudă. În acest sens, bărbatul ar fi accesat reţeaua DarkWeb şi ar fi solicitat aproximativ 28 de grame de ricină”, a transmis Poliţia Română.

Acesta şi-a dat seama că ar putea să fie filat și şi-a trimis un prieten să ridice coletul, fără ca aceasta să cunoască conținutul real al pachetului, au stabilit anchetatorii.

DarkWeb este o reţeaua „ascunsă” de pe Internet, folosită de grupări criminale din toată lumea pentru a comanda asasinate sau pentru trafic de arme, vânzare de droguri şi alte substanţe interzise, pornografie infantilă. Se presupune că DarkWeb este de câteva sute de ori mai mare decât „Internetul vizibil”.

Potrivit Agerpres, tânărul respectiv se numeşte Iustin Acîrnăresei, el fiind arestat preventiv în ianuarie 2021, după care a fost plasat în arest la domiciliu şi apoi eliberat.

Ulterior, pe 21 aprilie 2021, Acîrnăresei a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de dobândire, direct sau indirect, de arme chimice.

În aprilie 2022, Iustin Acîrnăresei a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la un an închisoare cu suspendare şi efectuarea a 60 de zile muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Suceava – Direcţia de Asistenţă Socială sau în cadrul AJOFM Suceava.

Decizia tribunalului a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, printr-o sentinţă dată pe 12 septembrie 2022.

                                                                                                                  Adina Silav