3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 15:48
No menu items!

Un senator îi cere lui Traian Băsescu să spună public dacă are legătură cu traficul de influență al fratelui său

spot_img

Senatorul PNL Sorin Roșca Stănescu vrea lămuriri de la președintele României

Basescu bolnav 2

Senatorul PNL Sorin Roșca Stănescu îi adresează public o întrebare președintelui Traian Băsescu. Parlamentarul îi cere acestuia să spună, persona, și nu prin biroul de presă, dacă are legătură cu acțiunea de trafic de influență a fratelui său, Mircea Băsescu.

În calitate de senator al României, îi solicit preşedintelui Traian Băsescu ca, în nume personal şi nu prin intermediul biroului de presă al instituţiei pe care o reprezintă, să răspundă următoarei întrebări: „Are sau nu are vreo legătură cu acţiunea de trafic de influenţă în scopul manipulării justiţiei în care este implicat fratele său Mircea Băsescu?”

Această întrebare este cât se poate de legitimă, iar răspunsul este indispensabil. Înregistrările audio şi video, difuzate miercuri seara de postul de televiziune Antena 3, parte a unui dosar de urmărire penală, atestă, fără echivoc, că, în favoarea clanului Bercea Mondialu’, în scopul de a obţine o sentinţă judecătorească mai blândă din partea instanţelor penale, domnul Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, a primit o mare sumă de bani. Domnia sa confirma în respectivele înregistrări acest fapt, precum şi intenţia să că, în schimbul acestei plăti, a întreprins o serie de acţiuni şi urma să întreprindă altele, în vederea influenţării justiţiei. În respectivele înregistrări apare de mai multe ori, într-o formă directă sau sugerată, persoană preşedintelui Traian Băsescu că aflându-se în cunoştinţă de cauză în raport cu respectivele demersuri ale domnului Mircea Băsescu sau, chiar în calitate de personaj politic care, la solicitarea fratelui, ar fi efectuat unele presiuni asupra justiţiei. Un pasaj cheie al înregistrărilor difuzate îl reprezintă o trimitere expresă la numele doamnei Livia Stânciu, preşedinta  Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, numită în această înaltă funcţie de preşedintele Traian Băsescu şi despre care, preşedintele Traian Băsescu s-a exprimat în sensul că reprezintă una dintre cheile puterii pe care o deţine.

Opinia publică este îndreptăţită să primească, neîntârziat, lămuriri din partea preşedintelui Traian Băsescu fie şi numai în sensul delimitării acestuia de faptele săvârşite de fratele său.

Sorin Roșca Stănescu
senator PNL
19.06.2014

Valeriu Motoc