4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 19:14
No menu items!

Un român a murit în condiţii suspecte într-o închisoare din Germania

spot_img

În urma autopsiei s-a stabilit că tânărul a murit din cauza unui şoc septic în urma unei peritonite

penitenciar

Un român în vârstă de 21 de ani, Constantin M., a murit în condiţii suspecte într-o închisoare din vestul Germaniei, procuratura din Bielefeld deschizând o anchetă pentru elucidarea cauzelor morţii, scrie publicaţia locală Neue Westfälische, citată de Mediafax.

Constantin M., originar din România, a fost găsit mort, în noaptea de 30 spre 31 august, în celula sa din închisoarea pentru tineri Herford, din landul Renania de Nord-Westfalia, vestul Germaniei. În urma autopsiei s-a stabilit că tânărul a murit din cauza unui şoc septic în urma unei peritonite.

Potrivit sursei citate, cazul ridică însă o serie de întrebări. În ultimele luni, „tânărul a înghiţit de mai multe ori diverse obiecte, şi-a turnat în ochi substanţe iritante şi a încercat să se stranguleze. În plus, avea o atitudine extrem de agresivă faţă de angajaţii închisorii”, relatează publicaţia citată.

Ca urmare a acestui comportament, bărbatul a fost izolat, legat de mâini şi de picioare şi plasat într-o celulă de maximă siguranţă„, mai notează Neue Westfälische.

Marler Zeitung scrie că tânărul, care avea cunoştinţe minime de limbă germană, a fost examinat de două ori la spitalul Fröndenberg, iar medicii au stabilit că acesta poate suporta condiţiile de detenţie.

Conducerea închisorii a refuzat să facă orice fel de comentarii asupra cazului.

Procuratura din Bielefeld a deschis o anchetă, iar Ministerul de Justiţie din Renania de Nord-Westfalia a fost informat asupra cazului.

D.M.