-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:54
No menu items!

Un pui de leu a fost adoptat de o cățelușă la o grădină zoologică din Polonia

spot_img

Puiul de leu a fost ignorat de mama lui încă de la naștere, iar tatăl l-a abandonat

Un pui de leu venit pe lume în urmă cu zece zile la o grădină zoologică privată din apropiere de Lublin a fost adoptat de o cățelușă, alăturându-se celor cinci pui ai acesteia, informează agenția France Presse.

Puiul de leu, botezat Parys, a fost ignorat de mama lui încă de la naștere, iar tatăl l-a abandonat. Se întâmplă ca animalele să-și abandoneze puii, a declarat, pentru AFP, Krzysztof Zerdzicki, proprietarul micii grădini zoologice situate în localitatea Wojciechow, în apropiere de Lublin, în estul Poloniei.

Acesta a decis să încredințeze puiul de leu cățelușei Carmen, din rasa Bobtail, care cu câteva zile înainte adusese pe lume cinci pui. Retincentă la început, aceasta a acceptat în cele din urmă puiul de leu, care a fost primit bine și de „frații” lui căței, a spus Zerdzicki.

Fiind mult mai gurmand decât puii de câine, puiul de leu beneficiază de mâncare suplimentară și în decurs de o lună va trece pe alimentația cu carne.

Potrivit lui Krzysztof Zerdzicki, Parys va rămâne alături de mama adoptivă încă două luni.

D.M.