-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:25
No menu items!

Un primar PSD, ameninţat cu moartea de doi rakeţi moldoveni angajați de un consilier local PNL

spot_img

Primarul din comuna Munteni a fost ameninţat cu moartea de doi rakeţi moldoveni, chiar în biroul său. Edilul a raportat cazul la poliţie, iar cei doi agresori, precum şi angajatorul lor, un consilier local, au fost reţinuţi.

Fost președintele al USR Munteni și actualul consilier local PNL de la Munteni, Ștefan Oprea (zis Fănel), cunoscut ca fiind apropiat al deputatului PNL George Stângă , a fost reținut ieri pentru ultraj, ulterior fiind plasat sub control judiciar, potrivit Tecuceni.com.

Cei doi bărbaţi din Republica Moldova au ajuns la primăria din localitate, s-au dus direct în biroul primarului şi l-au ameninţat cu acte de violenţe şi cu moartea. Totul a pornit de la o serie de lucrări cadastrale, spune primarul.

Cei doi s-au recomandat a fi din Republica Moldova şi au spus cine i-a pus să facă acest lucru. După câteva minute, primarul a reuşit să sune la poliţie, moment în care cei doi au fugit cu maşina. Au şi fost prinşi în trafic, la ieşirea din judeţul Galaţi spre Vaslui şi au fost reţinuţi 24 de ore.

Reţinut este şi consilierul local care i-a angajat. Procurorii i-au pus pe toţi trei sub control judiciar. Primarul spune că se teme pentru viaţa lui şi a cerut ordin de protecţie pentru el şi familia lui, ordin pe care l-a şi obţinut.

D.Constantin