-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:10
No menu items!

Un primar libanez a fost arestat în Spania într-o tentativă de grefare de ficat, implicând şi un român

spot_img

Vezi ce a făcut un egiptean cu un rinichi al soției sale

Un primar libanez bogat a fost arestat în Spania, suspectat că a propus suma de 40.000 de euro unor imigranţi săraci în schimbul prelevării unei bucăţi de ficat de care avea nevoie pentru efectuarea unei grefări, unicul candidat, un român, fiind respins de către un spital, informează AFP.

În total, cinci persoane au fost arestate. Primarul, în vârstă de 61 de ani, a fost arestat pe 3 ianuarie, pe aeroportul din Valencia, iar celelalte persoane în următoarele 15 zile. Trei sunt libanezi rezidenţi în Spania şi apropiaţi ai primarului. Al patrulea este un palestinian care trăieşte în Spania de 48 de ani, a precizat inspectoarea-şefă Esther Maldonado.

Ei au fost eliberaţi sub control judiciar, iar unii au fost nevoiţi să predea paşaportul, a adăugat ea.

Traficul de organe este pasibil cu o pedeapsă de până la 12 ani de închisoare în Spania.

Ancheta a început la sfârşitul lui iunie 2013, după ce un ONG din Valencia, în estul Spaniei, căruia poliţia nu i-a divulgat numele, specializat în primirea imigranţilor, a alertat poliţia.

Poliţia tocmai a primit mărturia unei algeriene în vârstă de 28 de ani, care a fost contactată pentru a oferi o parte din ficat în schimbul sumei de 40.000 de euro, „fără să-şi dea seama că era victima unei infracţiuni”, a precizat inspectoarea.

Poliţia a identificat, atunci, două persoane care ar fi fost intermediari şi ar fi încercat să recruteze eventuali donatori, imigranţi aflaţi în situaţie ilegală şi fără resurse, oferindu-le suma de până la 40.000 de euro.

Obiectivul era grefarea unei bucăţi de ficat pacientului libanez, care suferă de o insuficienţă hepatică cronică şi care nu putea să fie operat în ţara sa.

Nouă persoane au fost selectate şi trimise să efectueze examene într-o clinică privată din Valencia, căreia poliţia nu i-a dezvăluit numele şi pe care nu a vizat-o.

„Au spus că veneau ca turişti pentru sănătate în vederea efectuării unor examene de control”, subliniază Esther Maldonado.

Factura, în valoare de 12.000 de euro în total, a fost plătită de către o firmă misterioasă, despre care poliţia nu spune nimic, „din cauza procedurii judiciare”. „Este vorba despre o societate comercială, dar nu în domeniul sanitar”, potrivit unei surse din cadrul poliţiei.

Un singur candidat a fost reţinut, un român. Însă Spitalul Clinic de la Barcelona, unul dintre cele trei capabile în Spania să efectueze grefarea de ficat de la pacienţi vii, i-a respins oferta.

„Sistemul a funcţionat. Nu s-a stabilit (că există) o relaţie puternică între donator şi receptor”, cum prevede legea spaniolă, declară doctorul Matesanz, precizând că acest candidat român s-a prezentat drept „prietenul nepoatei” pacientului.

Până la urmă, primarul libanez a primit o grefă, în august 2013, provenind de la fiul său, a adăugat medicul.

Această posibilitate a fost îndepărtată iniţial, deoarece medicii din ţara sa i-au spus, eronat, că fiul său era prea tânăr.

C.A.