-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:57
No menu items!

Un prim caz de infectare cu coronavirusul înrudit cu SRAS a fost confirmat în Franţa

spot_img

 Un prim caz de infectare cu coronavirusul înrudit cu SRAS a fost confirmat în Franţa

Ministerul francez al Sănătăţii a informat miercuri că primul caz de infectare cu coronavirus, un nou virus înrudit cu SRAS (Sindromul respirator acut sever), a fost confirmat în Franţa, relatează AFP.

“Este primul şi singurul caz confirmat în Franţa” de infectare cu noul virus din familia coronavirus, a precizat ministerul, completând că a fost depistat la “o persoană întoarsă din călătorie din Emirate Arabe Unite”.

Cazul de infecție cu noul coronavirus “a fost semnalat de Institutul pentru Supraveghere Sanitară”, potrivit Ministerului Sănătăţii, care a “lansat o anchetă epidemiologică aprofundată” în acest sens.

Persoana contaminată „este spitalizată la reanimare şi plasată în carantină”.

Noul coronavirus a fost depistat pentru prima dată la jumătatea anului 2012 și este diferit de SRAS, în particular pentru că provoacă o insuficienţă renală rapidă.

Cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost semnalate în Arabia Saudită, Iordania, Marea Britanie şi Germania.

C.I.