În cele două mandate, președintele Klaus Iohannis a reușit să cheltuie pe deplasările externe peste 25 de milioane de euro. Numai anul trecut, costurile s-au ridicat la aproape 5,7 milioane de euro.
Discuțiile privind bugetul pe 2025, purtate astăzi în comisiile parlamentare, au scos la iveală cheltuielile președintelui Iohannis cu deplasările externe care au fost făcute anul trecut.
Execuția bugetară pentru deplasări externe din 2024 a fost de 28.491.000 lei (circa 5,7 milioane de euro), iar alocarea pentru 2025 este de 17.272.000 de lei (3,4 milioane de euro).
Palatul Cotroceni a precizat că nu poate publicat costul închirierii aeronavelor pentru zborurile externe ale președintelui întrucât nu ține de voința Administrației Prezidențiale, ci de prevederile legii.
„Clasificarea contractelor, regimul clasificat al contractelor privind prestarea, executarea zborurilor speciale nu ţine de voinţa emitentului, în speţă de voinţa AP, ci reprezintă o situaţie izvorâtă din cadrul legal incident, şi anume din regulamentul pentru pregătirea, organizarea şi executarea zborurilor speciale, care prevede în mod expres că sunt clasificate acele contracte”, a explicat Administrația Prezidențială.
„Eu am venit cu o aeronavă mică”
Costurile deplasărilor oficiale ale şefului statului au fost de-a lungul timpului în centrul dezbaterilor publice, președintele României preferând să plece în străinătate la bordul unor avioane de lux. Costurile unui zbor, de regulă cu escală la Sibiu, s-ar fi ridicat la aproximativ 85.000 de euro.
Întrebat, în timp ce se afla într-o vizită oficială în Coreea de Sud, de ce a ales, din nou, să călătorească din nou cu un avion de lux în detrimentul unei aeronave de linie, precum au făcut ceilalți membri ai delegației, șeful statului a spus: „Nu știu cum definiți un avion de lux, eu am venit cu o aeronavă mică”.
Cum a crescut suma de la an la an
În primul an din mandatul său de președinte, Iohannis a cheltuit pentru deplasările externe 8,5 milioane de lei, iar în următorii, costurile au rămas constante, în jurul cifrei 6 milioane de lei anual. O schimbare a venit în ultimul an al primului mandat, când cheltuielile cu deplasările externe au urcat până la 10 milioane de lei. Al doilea mandat a început cu pandemia COVID-19 și astfel suma cheltuită a fost mai mică, de numai 3 milioane de lei pe deplasări externe, însă apoi costurile au explodat.
În 2022, cheltuielile s-au ridicat la aproape 17 milioane de lei, iar, în 2023, a fost o sumă recordat de 41,1 milioane de lei, pe deplasările externe.
Adina Bucur