-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:20
No menu items!

Un popular actor rus declarat „agent al străinătăţii” după ce a spus că este gata să lupte alături de trupele ucrainene împotriva Moscovei

spot_img

Autorităţile ruse l-au declarat vineri „agent al străinătăţii” pe popularul actor Arthur Smolianinov, care a spus într-un interviu că este gata să lupte alături de trupele ucrainene împotriva Moscovei.

Smolianinov, în vârstă de 39 de ani, a părăsit Rusia, la fel ca mii de compatrioţi ai săi, după declanşarea ofensivei ruseşti în Ucraina. Într-un interviu acordat ziarului de opoziţie Novaia Gazeta Europe, publicat săptămâna trecută, el a spus că s-ar vedea luptând împotriva forţelor ruse. „Dacă aş participa la acest război, ar fi de partea Ucrainei”, a afirmat Smolianinov, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Actorul este cunoscut în Rusia în special pentru rolul din filmul „A 9-a companie” lansat în 2005, care are loc în perioada în care URSS a invadat Afganistanul. El a mai spus că nu-i pasă ce se va întâmpla cu Rusia în viitor, chiar dacă ţara va fi redusă la „cenuşă radioactivă”. Vineri, Ministerul Justiţiei de la Moscova a adăugat numele actorului pe lista sa de „agenţi ai străinătăţii”, o etichetă utilizată pe scară largă de autorităţile ruse pentru a reprima vocile critice.

Această clasificare prevede proceduri administrative dificile şi identificarea ca atare a celor declaraţi „agenţi ai străinătăţii” în orice publicaţie, inclusiv pe reţelele de socializare, în caz contrar fiind prevăzute amenzi.

Legea în baza căreia se acţionează a fost înăsprită în iunie, adăugându-se noi interdicţii. Interviul acordat de Smolianinov a stârnit proteste în rândul susţinătorilor Kremlinului. Luni, şeful Comisiei de Investigaţii, Aleksandr Bastrikin, a dispus deschiderea urmăririi penale împotriva actorului. Alte câteva personalităţi ruse, inclusiv criticul muzical Artemi Troiţki, cunoscut pentru opoziţia sa faţă de politicile Kremlinului şi, de asemenea, exilat, au fost clasificate vineri drept „agenţi ai străinătăţii”.

D.Constantin