1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:22
No menu items!

Un poliţist care dirija circulaţia în centrul Capitalei, lovit de o maşină

spot_img

politie_iarna

Un agent de la Brigada de Poliție Rutieră a Capitalei care dirija circulaţia în Piaţa Naţiunile Unite a ajuns la spital, miercuri, după ce a fost lovit de o maşină.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Andrei Codău, accidentul a avut loc în jurul orei 10.00, când şoferul unui autoturism Audi, înmatriculat în Bacău, care venea dinspre Splaiul Independenţei, a intrat în intersecţie şi a încercat să facă stânga, moment în care l-a lovit pe agentul care dirija traficul.

Poliţistul a suferit răni la ambele picioare şi s-a lovit uşor la cap, fiind transportat cu o ambulanţă la Spitalul Universitar de Urgenţă.

Şoferul nu consumase alcool şi a fost dus pentru audieri la sediul Brigăzii Rutiere. Acesta le-a spus anchetatorilor că nu l-a observat pe agentul de poliţie. Pe numele şoferului a fost deschis un dosar penal, pentru vătămare corporală din culpă.

R.D.