Plicul ce era adresat Papei Francisc, conținea trei gloanțe și, potrivit autorităților italiene ar fi fost trimis din Franța. Plicul cu amenințarea la adresa Papei Francisc a fost interceptat duminică de autorități lângă Milano, transmite Newsweek.com.
Potrivit ziarului Affaritaliani din Milano, pe plic era adresa Papei: „Vatican, Piazza S. Pietro din Roma”.
Poliția a confiscat plicul la un oficiu poștal din Peschiera Borromeo, situat la periferia orașului Milano, după ce prezența lui a fost raportat de manager.
O anchetă este în desfășurare, iar Vaticanul este alertă.
Nu și Papa Francisc care, potrivit presei Italiene se pregătește să călătorească în Budapesta, în data de 12 august, și va decola de pe Aeroportul Internațional Fiumicino din Roma. Acesta va merge mai apoi mai sus pe Dunăre, în Bratislava, Slovacia.
C.D.