Un perete al Morii lui Assan, aflată în zona Bucur Obor din Bucureşti, s-a prăbuşit. Echipaje ISU și SMURD au fost trimise la faţa locului pentru a verifica dacă sunt victime prinse sub zid.
Primăria Sectorului 2 afirmă că a făcut numeroase demersuri pentru restaurarea clădirilor din strada Silozului nr. 25. Cu toate acestea, „Moara lui Assan”, aflată pe lista monumentelor istorice din 2004, a ars de două ori, prima dată în mai 2008, iar a doua oară în iunie 2012.
O.P.