-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:04
No menu items!

Un pasager a coborât pe toboganul ieșirii de urgență chiar înainte ca avionul să decoleze

spot_img

Un pasager al companiei Delta Air Lines a fost arestat după ce a deschis una dintre uşile avionului şi a alunecat pe toboganul pentru ieşire de urgenţă în timp ce avionul se pregătea să decoleze sâmbătă de la Los Angeles cu destinaţia Seattle, relatează CNN.

Incidentul de pe zborul Delta 1714 a avut loc în jurul orei locale 10:40, în timp ce avionul se afla pe pista aeroportului internaţional din Los Angeles, potrivit Administraţiei Federale a Aviaţiei (FAA).

Avionul, un Boeing 737, aştepta să ruleze pentru decolare, când pasagerul a ieşit din aeronavă după ce a activat toboganul de la ieşirea de urgenţă.Pasagerul a fost reţinut iniţial de personalul companiei înainte de a fi arestat de forţele de ordine locale.

FAA investighează incidentul.Luna trecută, Ed Bastian, directorul general al Delta Air Lines, i-a trimis o scrisoare procurorului general al SUA, Merrick Garland, în care îşi reitera apelul ca Departamentul de Justiţie să urmărească penal pasagerii indisciplinaţi şi să îi treacă pe o listă cu pasageri care nu mai au voie să urce la bordul avioanelor.

Demersul a intervenit după o serie de incidente petrecute în ultimul timp la bordul avioanelor din SUA.La începutul acestei luni, un pasager al companiei United Airlines a încercat să deschidă în zbord uşa pentru ieşire de urgenţă a avionului şi apoi ar fi încercat să înjunghie un însoţitor de bord, în timpul unui zbor de la Los Angeles către Boston.

D.Constantin