-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:34
No menu items!

Un ofițer de poliție s-a dovedit a fi violator în serie. A recunoscut 49 de violuri și agresiuni sexuale

spot_img

Un ofițer al Poliției Metropolitane din Londra a recunoscut că a comis zeci de violuri și infracțiuni sexuale împotriva a 12 femei. 

Potrivit BBC News, este vorba despre David Carrick, în vârstă de 48 de ani, care le-a cunoscut pe câteva dintre victime prin intermediul site-urilor matrimoniale.

El a pledat vinovat pentru 49 de infracțiuni, care au fost comise pe parcursul a două decenii.

Poliția londoneză și-a cerut scuze după ce a reieșit că – cel puțin 9 fapte ale lui – au intrat în atenția poliției, inclusiv acuzații de viol, între anii 2000 și 2021.

Un ofițer superior a declarat că aceste infracțiuni sunt ”fără precedent în poliție”.

Comisarul adjunct Barbara Gray: „Ar fi trebuit să-i observăm modelul de comportament abuziv și, pentru că nu am făcut-o, am ratat ocaziile de a-l scoate din sistem. Ne pare foarte rău că, pentru că a putut să se folosească de funcția de ofițer de poliție – a prelungit suferința victimelor sale. Știm că s-au simțit incapabile să se prezinte public mai devreme, pentru că le-a spus că nu vor fi crezute”.

Carrick, care a recunoscut 24 de acuzații de viol, a fost suspendat din serviciu când a fost arestat, în octombrie 2021.

Infracțiunile sale au fost comise între anii 2003 și 2020, iar cele mai multe au avut loc în Hertfordshire, unde locuia.

El controla cu ce se îmbrăcau femeile, ce mâncau, unde dormeau și chiar le împiedica pe unele dintre ele să le vorbească propriilor copii.

Jaswant Narwal, procurorul-șef al Crown Prosecution Service: „Rolul lui Carrick a fost acela de a proteja publicul, dar totuși, timp de 17 ani, în viața sa privată, a făcut exact opusul. Este un bărbat care a degradat, a denigrat și a agresat sexual și violat femei, fără milă. Iar pe măsură ce timpul trecea, severitatea faptelor sale s-a intensificat, crezând că va scăpa cu asta”.

Ea a mai spus că „amploarea degradării la care Carrick și-a supus victimele nu seamănă cu nimic din ce am întâlnit în cei 34 de ani petrecuți în Serviciul Procuraturii Coroanei”.

După ce și-a recunoscut vinovăția, împotriva ofițerului, care a lucrat la Comandamentul de Protecție Parlamentară și Diplomatică, a fost declanșat un proces accelerat. Unul din polițiștii care se ocupă de caz a spus pentru BBC că nu este exclus să apară și alte victime.

                                                                                                                   Adina Silav