7.8 C
București
joi, 19 decembrie 2024 - 20:43
No menu items!

Un oficial afgan a fost răpit de persoane necunoscute la Kabul

spot_img

rapire

Un ministru adjunct afgan a fost răpit, marţi dimineaţa, împreună cu şoferul său de bărbaţi necunoscuţi înarmaţi, în capitala Kabul, informează AFP.

Ahmad Shah Waheed, numărul doi în Ministerul Lucrărilor Publice, se afla în drum spre serviciu în jurul orei locale 07.00, în momentul în care a fost răpit, în cartierul Khairkhana, a anunţat sub acoperirea anonimatului un oficial din cadrul Ministerului afgan de Interne.

„Forţele de poliţie afgane au lansat o operaţiune pentru a-l găsi”, a anunţat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Kabul, Hashmatullah Stanikzai, în timp ce talibanii au declarat că nu au nicio informaţie cu privire la această răpire, care nu a fost revendicată.

Răpirea are loc în timp ce Comisia Electorală Independentă numără rezultatele primului tur al alegerilor din 5 aprilie, care ar urma să permită alegerea unui succesor pentru preşedintele Hamid Karzai.

Primele rezultate preliminare îl plasează pe primul loc pe Abdullah Abdullah, cu 41,9 la sută din voturi, urmat de economistul Ashraf Ghani, cu 37,6 la sută. Dacă niciun candidat nu obţine peste 50 la sută, un al doilea tur va fi organizat la 28 mai.

C.A.