- Sorin Roşca Stănescu
Cristian Diaconescu este pe cale de a fi scos din terenul de joc. După ce a fost primul candidat prezidenţial anunţat în mod oficial de către un partid. Pentru cursa de iepuri. Nu pentru cea de preşedinţi. A ţopăit, că o ţintă vie, în beneficiul Elenei Udrea. A fost iepuraşul acesteia. Săptămâna viitoare, Cristian Diaconescu, alintat de prieteni cu numele de Cristi, va fi dus la recuzită. La recuzita de oameni politici. Şi, astfel, în cursa prezidenţială vom avea un ofiţer acoperit mai puţin.
„Nici noi nu mai ştim câţi suntem”, s-a plâns, cred eu, pe bună dreptate, într-un exces de sinceritate, cu mai multă vreme în urmă, domnul Mircea Geoana. Şi el ofiţer acoperit. A vorbit despre el însuşi şi despre mulţi alţii. Pe care, din păcate, a evitat să-i nominalizeze. Dar aceştia ies din pălărie. Rând pe rând. Sunt persoane între două vârste, aflate la frontiera ultimelor două Securităţi. Ei nu sunt chiar Securitatea lui Ceauşescu. Erau mult prea tineri pe atunci pentru a fi putut ajunge reprezentanţi de frunte ai acesteia. Dar, mai târziu, au avut o ascensiune remarcabilă în calitate de acoperiţi. O ascensiune politică. Au devenit miniştri cu patalama. Şi au condus, din diverse poziţii, partide politice. După care, de ce nu, s-au gândit că nu ar fi rău să candideze pentru cea mai înaltă funcţie în stat. Acest cocktail de Securitate politică este curată otrava pentru România. Extrem de nociv. Letal.
Cei care au trecut prin sită extrem de deasă, nu secretă, dar discretă, a Ministerului Afacerilor Extrene, ajungând şefi de direcţii, purtători de cuvânt şi apoi capi ai diplomaţiei de la Bucureşti, au beneficiat de o bună instruire. La Grădiştea. Şi în alte stabilimente de antrenament. Mircea Geoana a avut cel puţin onestitatea să recunoască. A făcut-o chiar cu umor. Cristian Diaconescu nu a recunoscut nimic. Beneficiind de o pregătire de înaltă clasă, acest om, ca şi ceilalţi tovarăşi de luptă din aceeaşi generaţie, ştie să fie jovial. Să se facă plăcut. Să fie cumsecade cu toată lumea. Să nu se certe. Aşa se face că cine vrei şi cine nu vrei afirma despre Cristi Diaconescu că îi este prieten. I-au rămas prieteni colegii săi din SIE. I-au rămas prieteni colegii săi din Ministerul Afacerilor Externe. Dar, ce să vezi, domnul Cristi a fost şi la Justiţie. Ditamai ministrul. Aşa că i-au rămas prieteni şi tovarăşii de acolo. A făcut parte din PSD. Un demnitar politic cu rang înalt. A fost chiar vicepreşedinte. A fost şi purtător de cuvânt. Şi, peste tot, a lăsat în urma prieteni. Prietenii săi din PSD. Apoi, domnul Cristi a plecat la UNPR. Din nou, într-o funcţie de lider maximus. Îi sunt prieteni şi tovarăşii de acolo. De la UNPR s-a dus la Cotroceni, printre alţi tovarăşi, condus de Traian Băsescu. Reprezentant de marcă al primei Securităţi. Al Securităţii vechi. Al Securităţii dure. Neîmbrăcata în blană de oaie. Acolo, domnul Cristi s-a întâlnit cu alţi tovarăşi. Şi cu ei a rămas prieten. După care a plecat în misiune la Partidul Mişcarea Populară. Partiduleţul doamnei Udrea. Jucăria domnului Traian Băsescu. S-a dus la prieteni. La tovarăşi. Domnul Cristi Diaconescu este un băiat de treabă. De aceea a şi acceptat să o facă pe iepuraşul. Cine ştie să o facă pe civilul se pricepe să o facă şi pe iepuraşul. Iar săptămâna viitoare domnul Cristi pleacă. Pleacă din rolul de iepuraş. Dar rămâne prieten. Tovarăş.
Maurul şi-a făcut datoria. Maurul poate să moară. Noua stea a prezidenţialelor răsare, luminând cerul, în scurt timp. Este doamna Elenă Udrea. Un candidat prezidenţial pentru care domnul Traian Băsescu ar vota cu plăcere. Nu ştiu dacă şi fiica să mai mică. Căsătorită cu cineva mai aproape de PDL. O fi şi doamna Elenă Udrea puţin acoperită? O fi din valul trei al Securităţii? Cine ştie? Ea va alerga pe acelaşi culoar cu Monica Macovei. Rămâne de văzut cine are o condiţie sportivă mai bună. Pe cine credeţi că va împinge din spate Tarian Băsescu?
De fapt, nu sunt sigur că, prin rocada de la PMP, avem un acoperit mai puţin la prezidenţiale. Poate că în acest caz se aplică principiul „nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă”.
Abia aştept să ajungem în ziua în care îi vom şti pe toţi candidaţii reali. O zi în care, vorbă lui Mircea Geoana, ar fi cazul să îi numărăm. Pe acoperiţi.