-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:30
No menu items!

Un nou scandal de corupție în fotbalul italian. Transferul lui Mutu, anchetat

spot_img

Poliția din Italia a confiscat marți active ale unor jucători de fotbal, agenți și directori de club, în valoare de 12 milioane de euro, într-o investigație asupra evaziunii fiscale din primele două ligi ale fotbalului italian, potrivit Reuters.

Cazul, numit Fuorigiocco (Offside), a fost deschis în Napoli, în 2012, cînd procurorii au identificat mai mulți impresari, cluburi și președinți de cluburi, care aveau un mecanism pentru a evita plata taxelor din transferurile de jucători, în perioada 2009-2013. În sistem au fost implicate 35 de cluburi și peste 100 de persoane.

Printre președinții de cluburi implicați în acest scandal se numără Aurelio De Laurentis (Naploli), Claudio Lotito (Lazio), Adriano Galliani (AC Milan) și foștii conducători de la Juventus, Alessandro Moggi și Jean Claude Blanc. Printre jucătorii ale căror transferuri sînt anchetate se numără Adi Mutu, German Denis, Ciro Immobile, Hernan Crespo, Antonio Nocerino, Ezequiel Lavezzi și Diego Milito, potrivit unor surse citate de presa italiană.

În 2006, în fotbalul italian a mai fost un val de curățenie – Calciopoli, care s-a soldat cu sancționarea și retrogradarea unor cluburi de prim-plan.

T.S.