1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:54
No menu items!

Un milion de catolici sărbătoresc duminică Paștele

spot_img

Aproximativ un milion de catolici din România sărbătoresc duminică Paştele, iar sâmbătă noapte vor participa la celebrarea solemnă a Vigiliei Pascale

paste-catolic

În Sâmbăta Sfântă, Biserica meditează în tăcere şi rugăciune pătimirea şi moartea lui Cristos, iar în cursul zilei nu are loc nicio acţiune liturgică. Noaptea are loc celebrarea solemnă a Vigiliei Pascale, prin care se exprimă trecerea de la moarte şi păcat la viaţa nouă în Isus Cristos Înviat.

La Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, celebrarea Vigiliei Pascale va începe la ora 23.00, fiind prezidată de Arhiepiscopul Mitropolit Ioan Robu.

Ritualul va începe în faţa bisericii catedrale, prin binecuvântarea focului şi aprinderea Lumânării Pascale – simbol al lui Cristos Înviat – de la care vor fi aprinse apoi lumânările credincioşilor, iar apoi credincioşii vor asculta vestirea solemnă a Învierii.

Cu puţin timp înainte de miezul nopţii, clopotele vor bate din nou, după o tăcere de trei zile. Tot atunci, pentru prima dată după 40 de zile de post, se va intona cântarea „Aleluia”. La Sfârşitul Sfintei Liturghii, în jurul orei 01.00, toţi credincioşii, preoţii şi IPS Ioan Robu, cu lumânările aprinse, vor intona solemn „Cristos a înviat!”, mergând în procesiune în jurul Catedralei Sfântul Iosif.

În România sunt aproximativ un milion de catolici, cele mai mari comunităţi fiind în Transilvania.

Îîn Sâmbăta Mare, credincioşii merg seara la biserică cu ramuri de salcie şi cu coşuri din nuiele în care pun bucate pentru a fi binecuvântate de preot, iar din coş nu lipsesc sarea şi hreanul, elemente-simbol ce amintesc de chinurile lui Isus Cristos.

În prima zi a Paştelui, credincioşii merg la Sfânta Liturghie, apoi petrec restul zilei în familie. La masa festivă de Paşte sunt servite ouă roşii, pască, babe – copturi din aluat dospit şi stafide, jambon, drob de miel şi friptură din carne de miel cu sos de hrean.

La Vatican, Papa Francisc va celebra la ora 10.15 (ora Romei) Sfânta Liturghie solemnă a Învierii Domnului în Piaţa Sfântul Petru. Suveranul Pontif va rosti de la balconul central al Bazilicii Vaticane, Mesajul de Paşte şi va împărţi binecuvântarea Urbi et Orbi.