-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:20
No menu items!

Un judecător de la Curtea de Apel Oradea obligă DNA să nu-i mai țină dosarul la sertar. „E bine ca, la bilanț, să ai și câțiva judecători cercetați pentru corupție”

spot_img
  • UPDATE

Judecătorul Traian Munteanu, de la Curtea de Apel Oradea, a declarat, marți, la emisiunea „Esențial”, de la Antena 3, că, înainte de a acționa în instanță DNA – Serviciul Teritorial Anticorupție, a formulat chiar la DNA o cerere de urgentare a anchetei în cazul său, însă, nu a primit un răspuns.

„Am făcut și o cerere de urgentare, dar răspunsul nu a venit (…) Știu că este bine ca, în raportul de bilanț, să prinzi și câțiva judecători cercetați pentru corupție, dar, totuși… (…)Am considerat că, după doi ani, se cuvine să se pronunțe într-un sens sau altul”, a spus judecătorul la Antena 3.

Acesta a precizat că, după decizia pe care a luat-o în dosarul fugii lui Omar Hayssam din România, i-au fost deschise nu mai puțin de opt dosare penale, toate în baza unor sesizări din oficiu, într-unul dintre acestea fiind acuzat chiar că ar fi favorizat inculpați judecați pentru terorism. Toate cauzele au fost clasate pe rând.

Întrebat dacă se consideră hărțuit de procurorii DNA, magistratul Traian Munteanu a spus că nu el are calitatea să spună acest lucru. „Asta trebuie să judece opinia publică și șefii celor care au deschis aceste dosare”, a explicat judecătorul.

Judecătorul Traian Munteanu de la Curtea de Apel Oradea a reușit să oblige procurorii anticorupție să-i soluționeze un dosar penal deschis încă din 2015 și lăsat în nelucrare de ceva timp. Munteanu a mai fost anchetat și de fostul Parchet Național Anticorupție, fiind achitat și repus în funcție.

Acum el a depus la instanță o contestație privind durata procesului penal referitoare la durata anchetei penale în dosarul care i-a fost deschis în 2015. Potrivit Codului de Procedură Penală, o astfel de acțiune este admisibilă când procurorul „uită” un dosar în sertare.  

„Admite contestaţia privind durata procesului penal formulată de contestatorul Munteanu Traian. Stabileşte un termen de 6 (şase) luni pentru finalizarea urmăririi penale în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie – Servicul Teritorial Oradea, sub nr. 53/P/2015, conform dispoziţiilor art.327 Cod procedură penală. Termenul de 6 (şase) luni se socoteşte de la data restituirii dosarului la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie – Servicul Teritorial Oradea, în conformitate cu dispoziţiile art. 488/6 alin. 5 Cod procedură penală. În baza art. 488/6 alin. 1 Cod procedură penală, stabileşte un termen de o lună de la data expirării termenului stabilit mai sus în care contestatorul din prezenta cauză nu va putea formula o altă contestaţie privind durata procesului penal în dosarul de urmărire penală nr. 53/P/2015”, au decis judecătorii de la Curtea de Apel Oradea la sfârșitul lunii septembrie.

În acest dosar mai sunt vizați doi foști magistrați de la aceeași instanță, Mircea Pușcaș și Mihaela Pătrăuș, aceasta din urmă fiind fosta șefă a Secției Penale de la Curtea de Apel Oradea.

Dosarul lui Traian Munteanu face parte din seria de cauze deschise de DNA Oradea împotriva magistraților după, la ce conducerea structurii de parchet amintite, a ajuns controversatul procuror Ciprian Man. Acesta din urmă este poate chiar singurul anchetator care a deschis dosare judecătorilor pentru modul cum aceștia au stabilit verdictele în dosare, fără să aibă vreo probă de corupție.

Este de notorietate scandalul public generat de dosarul deschis judecătorilor Florica Roman, Raluca Cuc, Denisa Vidican trimise în judecată pentru că au stabilit un verdict într-un mod care nu le convenea procurorilor DNA Oradea.

După ce dosarul a fost restituit la DNA de judecători, procurorii din structura centrală a Direcției Naționale Anticorupție  au clasat dosarul pentru că faptele penale imputate nu există.  

În 2012, după trei ani de process, Traian Munteanu a soluționat la Curtea de Apel Oradea dosarul fugii lui Omar Hayssam din țară, condamnându-l pe Omar și achitându-I pe frații acestuia și pe armatorul Mustafa Tartoussi.

Cristi Ciupercă