Jandarmul, împreună cu alţi trei colegi, intervenea în noaptea de luni spre marţi în apropiere de Târgu Mureş într-un caz de furt la o societate comercială, când maşina în care se afla a fost lovită de un TIR.
Şoferul mașinii în care se aflau cei patru jandarmi a oprit maşina pe marginea drumului, doi dintre ei coborând pentru investigaţii. Șoferul unui TIR nu a observat maşina, pe care a lovit-o în plin. Unul dintre cei doi jandarmi rămaşi în maşină a murit pe loc, iar celălalt a fost rănit uşor, fiind internat în spital.
Şoferul TIR-ului este cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală.
T.E.