1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:08
No menu items!

Un indian a ajuns să regrete că a câștigat la loterie. Oamenii îi bat zilnic la ușă pentru a-i cere bani

spot_img

Un indian care a câştigat la loterie a declarat că a fost atât de copleşit de numărul solicitărilor privind un ajutor financiar, încât a ajuns să regrete că a câştigat marele premiu al acelei extrageri, informează luni BBC.

Anoop, un şofer din Kerala, un stat situat în sudul Indiei, a câştigat 250 de milioane de rupii (3,06 milioane de dolari americani) la o extragere organizată de Loteria de stat la începutul lunii septembrie.

Dar, după numai o săptămână, el a publicat pe internet un mesaj video prin care le-a cerut persoanelor necunoscute să nu îl mai deranjeze cu cereri de ajutor financiar, potrivit Agerpres.

„Mi-aş dori să nu fi câştigat. Poate că al treilea premiu ca valoare ar fi fost mai bun”, a spus el.

El a apărut pe primele pagini ale mai multor ziare naţionale indiene după ce a câştigat acel jackpot – cel mai mare oferit vreodată de Loteria de stat din Kerala.

Şoferul indian a cumpărat biletul de loterie pe 17 septembrie – cu o zi înainte să zboare cu avionul spre Malaezia pentru un loc de muncă – după ce a spart puşculiţa fiului său.

După relatările din presă despre câştigul obţinut de el, familia sa a beneficiat de o importantă atenţie mediatică.

„Am fost foarte bucuros când am câştigat. Erau mulţi oameni şi camere video în faţa casei noastre şi eram cu toţii foarte bucuroşi”, a dezvăluit el în acelaşi mesaj video.

Însă situaţia a scăpat foarte repede de sub control, a adăugat el: „Acum nu pot să mai ies din casă, nu pot să ies nicăieri. Copilul meu este bolnav şi nu pot să-l duc la doctor”.

Anoop, care va primi suma de 150 de milioane de rupii după reţinerea taxelor guvernamentale, a mai spus că mulţi oameni au început să se prezinte în faţa casei sale în fiecare dimineaţă.

„Tot ce pot să le spun tuturor este că nu am primit încă niciun ban. Nimeni nu pare să înţeleagă problema mea, ori de câte ori le-aş spune acest lucru”, a adăugat el.

Şoferul indian a adăugat că el şi familia lui s-au mutat în casa unor rude pentru a scăpa de această atenţie nedorită.

Guvernul statului Kerala a anunţat că îi va oferi lui Anoop un program zilnic de pregătire în domeniul managementului financiar pentru a îl ajuta să îşi folosească într-o manieră judicioasă banii câştigaţi la loterie.

                                                                                                                Adina Silav