Un tânăr care venise din străinătate cu microbuzul și a decis să ia o valiză la întâmplare, dintre bagaje, a avut o supriză uriașă când a constatat că înăuntru erau droguri. Valiza nu fusese revendicată de nimeni, deoarece microbuzul ar fi trebuit să mai aibă o oprire și la Oradea, însă șoferul nu o mai efectuase.
Tânărul a văzut, la finalul călătoriei, că în compartimentul cu bagaje era un troller pe care nu îl ridicase nimeni, așa că l-a luat el. Când a ajuns acasă, a găsit 11 kilograme de stupefiante în valiză, așa că a anunțat poliția. El a preferat să fie cercetat pentru furt, decât pentru trafic de droguri.
Polițiștii de la Crimă Organizată din județul Neamț au găsit repede destinatarul, deoarece valiza avea atașat un bilet cu un număr de telefon. Persoana care a răspuns la telefon a venit chiar în orașul din Neamț ca să își recupereze valiza, astfel că a fost prinsă imediat.
Chiar dacă destinatarul sugerase un loc mai puțin circulat, tânărul din Neamț i-a propus ca locație o autogară, așa că oamenii legii s-au amestecat mai ușir printre călători. În valiza respectivă erau mii de comprimate de ecstasy, kilograme de substanţe cu efect halucinogen şi timbre al căror lipici conţinea stupefiante.
M. Nedelcu