3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 15:23
No menu items!

Un general polonez îi acuză pe militarii români care au tras din greșeală într-un bloc și o școală din Polonia: „Nu cred într-un accident!”

spot_img

Generalul Roman Polko, fost comandant al trupelor speciale din armata poloneză, susține că nu crede în varianta unui accident în cazul proiectilelor care au ajuns în noaptea de joi spre vineri în satul Bemowo Piskie, din nord-estul Poloniei, în timpul unui exercițiu al Detașamentul de apărare antiaeriană Sky Guardians, format din români, la un poligon din apropiere.

„Cel vinovat ar trebui eliminat imediat din armată, nu are dreptul să poarte uniformă și ar trebui să facă față consecințelor, pentru că a existat o amenințare reală la adresa sănătății și a vieții oamenilor”, a declarat generalul Polko, citat de site-ul de știri Onet. „Nu cred în niciun accident” în acest caz, a insistat generalul polonez.

Proiectile au ajuns în satul Bemowo Piskie, din districtul Biała Piska, în timpul unui exercițiu de tragere efectuat de militari români la poligonul din Orzysz. Incidentul a fost confimat atât de Ministerul român al Apărării, cât și de Comandamentul General al Forțelor Armate Poloneze.

Colonelul Marek Pawlak a recunoscut într-o intervenție la Radio ZET că unele proiectile „au căzut” în afara poligonului de tragere. El a remarcat că astfel de situații nedorite se mai întâmplă în cadrul exercițiilor militare. Primarul orașului Biala Piska, Franciszek Romankiewicz, a vizitat locul incidentului și a declarat că cel puțin șapte proiectile au ajuns în sat. El a adăugat că un astfel de eveniment nu s-a mai întâmplat până acum. „Vom cere explicații din partea armatei cu privire la modul în care proiectilele au pătruns în localitate și au lovit zone civile”, a spus primarul, precizând că fațadele a trei clădiri situate la aproximativ patru kilometri de poligon au fost avariate. Potrivit edilului, proiectilele au mai lovit un loc de joacă și terenul școlii din localitate. Toate fragmentele au fost colectate de Poliția Militară.

Primarul Romankiewicz a mai declarat că unul dintre proiectile a pătruns într-un apartament și l-a trezit din somn pe chiriaș. „Proiectilul a spart fereastra și s-a înfipt în perete. Persoana care dormea ​​era foarte speriată și i s-a acordat ajutor medical. Dar e în regulă. Acest bărbat nu spune că și-ar dori să fie transferat în alt loc. Cu toate acestea, fereastra trebuie înlocuită, iar peretele trebuie renovat”, a afirmat edilul din Biala Piska. Cazul este cercetat de Poliția Militară, a informat vineri Comandamentul General al Forțelor Armate Poloneze, citat de site-ul postului de televiziune TVP. „Toate pagubele vor fi compensate cât mai curând posibil”, a dat asigurări un reprezentant al armatei poloneze.

Potrivit MApN, Detaşamentul de apărare antiaeriană generat de structurile de apărare antiaeriană ale Armatei Române se află la a XV-a rotaţie în Bemowo Piskie Training Area, având misiunea de asigurare a Prezenţei Înaintate Consolidate pe flancul Nord-Estic al Alianţei, în cadrul Grupului de Luptă NATO din Polonia. Pe timpul celor şase luni de misiune, cei aproximativ 100 de artilerişti antiaerieni români participă la exerciţii şi activităţi de instruire alături de camarazi americani, britanici, croaţi şi polonezi, cu scopul îmbunătăţirii coeziunii şi creşterii nivelului de interoperabilitate între trupele membre ale NATO.