Un cetățean francez a câștigat un proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, împotriva statului francez, după ce a fost condamnat inițial pe probe obținute în urma unor convorbiri telefonice, în baza unor proceduri separate, pe care nu a avut posibilitatea să le conteste inițial, potrivit unei documentări realizate de Evenimentul Zilei.
Robert Matheron, un francez născut în 1949, a fost condamnat la închisoare în 2000 pentru trafic internațional de droguri, în urma unor convorbiri telefonice interceptate.
Urmărirea penală a început în 1993. Dovezile obținute prin interceptările telefonice folosite în cursul procedurilor împotriva unui alt acuzat au fost folosite și împotriva lui Robert Matheron. Reclamantul a susținut în instanță că aceste dovezi sunt inadmisibile, dar acuzarea a explicat că nu are jurisdicție să verifice dacă dovezile obținute prin intermediul interceptărilor telefonice, în proceduri separate, au fost comunicate corespunzător și înregistrate în scris.
În 6 octombrie 1999, Curtea de Casație franceză a respins apelul făcut de solicitant, susținând că acuzarea avea jurisdicție doar pentru a determina validitatea cererii de înregistrare a interceptărilor telefonice ca probă, dar nu pentru a decide dacă interceptările telefonice sunt legale.
În 23 iunie 2000, solicitantul a fost condamnat la 15 ani de închisoare.
El s-a plâns CEDO, în temeiul Articolului 8 al Convenției Drepturilor Omului (dreptul de a i se respecta viața privată) că dovezile au fost folosite contra lui după ce au fost obținute din înregistrări telefonice în proceduri separate. Nefiind parte a acestor proceduri, el nu a putut să le conteste validitatea.
Principala sarcină a Curții a fost să stabilească dacă „un control efectiv” a fost disponibil pentru solicitant, pentru a contesta înregistrările telefonice al căror subiect a fost el. Era clar că el nu putuse interveni în procedurile în care fusese dat ordinul de a i se monitoriza convorbirile telefonice.
Mai mult decât atât, Curtea de Casație a decis că într-un astfel de caz rolul acuzării a fost limitat la a verifica dacă cererea de furnizare a probelor obținute prin interceptarea telefonului a fost făcută în forma corespunzătoare.
CEDO a precizat că raționamentul urmat de Curtea de Casație ar putea duce la decizii care ar priva o serie de persoane – și anume cele împotriva cărora s-au folosit dovezile obținute prin interceptarea telefonică, în cadrul unor proceduri separate – de protecția oferită de lege. În aceste circumstanțe, Curtea a arătat că solicitantul nu a avut acces la „control efectiv”, care să-i permită să conteste validitatea probelor obținute prin interceptări.
Prin urmare, CEDO a hotărât, în unanimitate, că a avut loc o încălcare a articolului 8 din Convenția Drepturilor Omului și i-a acordat reclamantului 3.500 de euro pentru daune morale și 5.500 de euro pentru cheltuieli de judecată din partea statului francez, în 29 martie 2005.
T.S.