1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:08
No menu items!

Un fost manager de spital ar fi luat șpagă de la bolnavii de cancer

spot_img

Fostul manager al Spitalului Municipal Timișoara, medicul Octavian Mazilu, a primit mandat de arestare după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea de la un pacient suma de 300 de lei. Procurorii susțin că au reult să probeze 25 de astfel de fapte de luare de mită, doar în ultimele două luni.

Medicul Octavian Mazilu este în prezent şeful Secţie Chirurgie Oncologică în cadrul aceleiaşi unităţi medicale, cadru didactic la Universtiatea de Medicină şi Farmacie şi Timişoara şi membru PSD. 

”În fapt, s-a reţinut că în perioada 18.03.2022 – 31.05.2022, în calitate de medic primar chirurg la o unitate spitalicească din Timişoara, inculpatul ar fi primit, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de la mai mulţi pacienţi sau aparţînători ai acestora, diferite sume de bani (lei sau euro) cuprinse între 100 şi 2.000 lei, pentru efectuarea unor acte medicale care trebuiau realizate cu titlu gratuit. În dată de 31.05.2022, în jurul orei 11.50, inculpatul a fost depistat în flagrant după ce, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi primit cu titlu de mită suma de 300 lei de la o pacienta internată în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

În urma unor plângeri, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş şi ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie au declanşat cercetările și l-au monitorizat aproximativ 2 luni pe medicul Octavian Mazilu. Doctorul a fost prins în flagrant și reținut imedita, chiar din cabinetul său de la Spitalul Municipal Timișoara.

M. Nedelcu