4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:07
No menu items!

Un fost director al RATB, reținut pentru trafic de influență

spot_img
Un fost director al RATB, reținut pentru trafic de influență
foto: ziuanews.ro

Radu Viorel Jianu, fost director al Departamentului Achiziţii Publice din RATB a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru trafic de influență.

Procurorii DNA efectuează acte de urmărire penală faţă inculpaţii: Radu-Viorel Jianu, la data faptelor, director al Departamentului Achiziţii Publice din cadrul Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată, Gani Mehmet Kiyak, reprezentant de drept al SC Plast Line SRL, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă, în formă continuată, şi Marian Brebeanu, reprezentant de drept al SC Bursa Metal SRL, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă, în formă continuată.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada septembrie 2011 – mai 2012, în calitate de director al Departamentului Achiziţii Publice din RATB, Jianu a pretins în mod direct şi indirect, de la ceilalţi doi inculpaţi, suma de 60.000 de dolari (30 de dolari/tonă deşeuri de metal la o cantitate totală de 2.000 de tone), pentru a interveni pe lângă membrii comisiei de vânzare prin negociere directă din RATB, astfel încât firmele Bursa Metal şi Plast Line să obţină un contract privind valorificarea şi dezmembrarea vehiculelor din parcul propriu al regiei, în speţă a unui număr de 256 mijloace de transport casate ce urmau a fi dezmembrate şi valorificate ca deşeuri, iar ulterior, contractul să fie prelungit printr-un act adiţional.

Astfel, Jianu a primit de la reprezentanţii celor două firme, direct sau indirect, suma totală de 153.000 de lei (în trei tranşe 80.000 de lei, 33.000 de lei, 40.000 de lei), precum şi de la un intermediar (persoană denunţătoare), suma de 20.000 lei.

Inculpaţilor Kiyak Mehmet Gani, Brebeanu Marian şi Jianu Radu-Viorel li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală, iar vineri şi sâmbătă, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

A.V.