-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:32
No menu items!

Un dublu campion olimpic a fost luat drept atlet amator de o crainică din SUA

spot_img

Dublul campion olimpic la Londra, în 2012, britanicul Mo Farah, a fost luat drept un atlet amator de către prezentatoarea unei emisiuni de la un post de televiziune din Statele Unite. Farah a participat la un semi-maraton în New Orleans, pe care l-a și câștigat, drept pentru care a fost invitat în direct la un post de televiziune. Una dintre întrebările pe care i le-a adresat crainica a fost: ‘Ați mai alergat până acum?’. Campionul olimpic la maraton a fost amuzat de întrebare, dar a rămas și mai surprins când crainica l-a chestionat: ‘Aceasta nu este prima dată când alergați? Atletul a intrat în joc și a răspuns: ‘Nu, nu este pentru prima dată. Am mai alergat la maratonuri, dar nu la New Orleans. Este prima mea alergare la New Orleans.’. Crainica a continuat seria de gafe și l-a întrebat pe britanic ce a trebuit să facă pentru a fi pregătit pentru un maraton ca acesta. La care britanicul a răspuns, ironic: ‘Nu am alergat încă un maraton. Sper să reușesc asta în 2014. Maratonul este o distanță lungă, dublul distanței pe care am alergat-o astăzi. Trebuie să mai învăț mult și să mă antrenez mai intens.’ E.S.