4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 17:20
No menu items!

Un director din Ministerul Fondurilor Europene lua taxă din salariul subordonaţilor. Avea acasă teancuri de bani și lingouri din aur

spot_img

Procurorii DNA au făcut, vineri dimineaţa, percheziţii la locuinţa unui director executiv din Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), acuzat că lua mită de la subordonaţii pe care i-a ajutat să se angajeze în minister.

Funcționarul din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene este bănuit că ar fi luat mită de la două angajate din instituție.

În urmă cu doi ani, când ele au susținut și promovat concursul de angajare în minister le-ar fi ajutat cu subiectele. Apoi, le-ar fi cerut taxe din salariul încasat. Ar fi vorba de o treime din salariul încasat de fiecare dintre ele.

Vineri dimineață sunt în derulare percheziții la casa funcționarului public. Acolo au fost găsite mai multe sume de bani, în total 174.000 lei, 10.000 dolari şi 11.000 euro, dar şi lingouri de aur.

După audierea directorului, procurorii vor stabili dacă va fi reținut sau îi vor da o altă măsură judiciară.

                                                                                                          Adina Bucur Silav