-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:39
No menu items!

Un deținut și-a tăiat gâtul, în boxa acuzaților, la Judecătoria Sectorului 4 UPDATE

spot_img

 

  • UPDATE

Deţinutul care s-a tăiat, miercuri, în boxa acuzaților, la Judecătoria Sectorului 4 din Capitală, este cunoscut pentru forme extreme de protest. El a reclamat că este discriminat din cauza orientării sale sexuale şi a susţinut că trebuie să fie eliberat pentru că este nevinovat.

Deţinutul a renunţat, după aproximativ două ore, la protest şi a coborât de pe grilajul pe care se urcase, fiind imobilizat de jandarmi.

Potrivit reprezentanţilor Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, în jurul orei 09.45, în timpul şedinţei de judecată a Secţiei Penale, deţinutul a spart geamul aflat în spatele boxei acuzaţilor şi s-a urcat pe grilajul de protecţie al acesteia, ameninţând că se va sinucide dacă nu va fi ascultat.

Preşedintele completului de judecată l-a asigurat că va striga de îndată dosarul său de „contestaţie împotriva încheierii judecătorului delegat”, însă deţinutul a continuat ameninţările. În aceste condiţii, preşedintele completului a dispus evacuarea sălii, suspendarea şedinţei de judecată şi a solicitat prezenţa unei ambulanţe şi a Poliţiei.

„Petentul şi-a exprimat dorinţa de a fi ascultat de un reprezentant al asociaţiei Accept, asociaţie care a fost de îndată contactată, solicitându-i-se sprijinul în soluţionarea incidentului”, se arată într-un comunicat de presă al Judecătoriei Sectorului 4.

Ulterior, deţinutul a cerut să stea de vorbă cu un judecător de la Secţia Penală, pentru a-i comunica solicitările sale. Acesta a mers în sala de judecată petnru a discuta cu deţinutul împreună cu un reprezentant al penitenciarului, cu poliţişti de la Secţia 14 şi cu un negociator de la Poliţia Capitalei. „Acesta a afirmat că este nemulţumit de regimul de detenţie de la Penitenciarul Giurgiu şi că cere transferul la Penitenciarul Rahova, fără a fi sancţionat pentru acest incident”, se mai arată în documentul citat.

În jurul orei 12.10, deţinutul a aruncat cioburile de sticlă pe care le ţinea în mână, a coborât de pe grilajul din sala de judecată şi a acceptat să plece împreună cu reprezentanţii penitenciarului.

Deţinutul Ibram Manet, care a protestat la Judecătoria Sectorului 4, a fost condamnat pentru furt, iar miercuri avea termen într-un dosar în care a contestat o decizie de sancţionare a lui dispusă de judecătorul delegat.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a arătat, într-un comunicat de presă, că miercuri, în timp ce se afla în sala de judecată a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, deţinutul în vârstă de 28 ani, condamnat definitiv la trei ani pentru furt, a spart geamul aflat în apropierea boxei şi cu un ciob şi-a provocat o rană la nivelul gâtului.

„Precizăm că, iniţial, deţinutul a fost încadrat în regimul de executare semideschis, iar ulterior, datorită comportamentului inadecvat manifestat constant pe durata executării pedepsei, a fost clasificat în regimul închis (12.03.2013), iar din 29.08.2013, în regimul de maximă siguranţă”, se arată în comunicatul ANP.

Sursa citată a precizat că deţinutul, aflat în custodia Penitenciarului Giurgiu, a fost prezentat instanţei „cu mijloace de imobilizare”, iar la solicitarea judecătorului, conform procedurilor, în sala de judecată i-au fost scoase cătuşele, pentru studierea dosarului.

În urma incidentului din sala de judecată, ANP şi Penitenciarul Rahova au dispus suplimentarea personalului, demararea procedurii de negociere şi, în funcţie de rezultatele acţiunii, folosirea tehnicilor de imobilizare. „La ora 12.10, incidentul a fost soluţionat prin negociere, fără folosirea forţei fizice, iar deţinutul urmează se fie prezentat la cabinetul medical pentru evaluarea stării de sănătate”, a mai arătat ANP.

În acest caz va fi făcută o anchetă administrativă, pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment, au mai precizat reprezentanții ANP.

Un deţinut s-a tăiat, miercuri, cu un cuţit în zona gâtului, în faţa unui magistrat de la Judecătoria Sectorului 4, şi a ameninţat că se omoară dacă nu i se face dreptate. Sala de judecată a fost evacuată, iar ședinţa a fost suspendată.

Deţinutul care ameninţă că se sinucide a sărit din boxa acuzaţilor şi s-a urcat pe un grilaj din sala de judecată, fiind păzit de jandarmi şi de agenţii de la Penitenciarul Giurgiu care l-au adus la instanţă. Deţinutul vrea să discute cu un reprezentant al unei asociaţii de apărare a drepturilor omului.

Potrivit unor martori, bărbatul a scos un cuţit de sub haine şi a strigat că este disperat şi că vrea să i se facă dreptate.

Lucian Mera